Primul antrenament al A.F.C. Hermannstadt condus de Eugen Neagoe

0
159

Noul antrenor principal al A.F.C. Hermannstadt, Eugen Neagoe, a  susținut primul antrenament oficial alături de echipă și de staff.  La prima acțiune sub conducerea lui Neagoe, au lipsit fundașul central Kevin Rimane, accidentat, dar și Loren Niță, prezent în lotul Echipei Naționale a României U19. După primele ore petrecute alături de noua echipă, Eugen Neagoe și-a stabilit principalele priorități.

,,Cei de la Sibiu m-au dorit foarte mult. Am stat două zile, m-am gândit foarte bine. Echipa a schimbat antrenorul fiindcă nu se află într-o situație confortabilă. Am luat decizia că este bine pentru mine să vin la A.F.C. Hermannstadt. Acum este o situație asemanătoare cu cea pe care am întâlnit-o la Sepsi cu câțiva ani în urmă, dar până la urmă a fost în regulă. Sunt convins că și acum lucrurile pot merge spre bine și trebuie să meargă spre bine! Sibiul merită să aibă echipă în Liga I. Vreau ca împreună cu fotbaliștii, stafful și cei din conducere să nu dezamăgim suporterii. Mi-aș dori să jucăm cât mai repede la Sibiu, fiindcă am avea suportul cât mai mare al fanilor. Mi-aș dori să jucăm cu FCSB pe Stadionul Municipal Sibiu, dar nu depinde numai de mine sau de conducătorii noștri.”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt.

Din stafful condus de antrenorul principal Eugen Neagoe mai fac parte Eugen Beza, antrenor secund și  Florentin Rădulescu, numit antrenor cu portarii în locul lui Florin Berța, care a rămas în club pe funcția de delegat. În vârstă de 43 de ani, Florentin Rădulescu are o experiență vastă ca fotbalist în primele două eșaloane din fotbalul românesc, unde a fost goalkeeperul unor echipe ca Flacăra Moreni, Petrolul Ploiești, Rapid București, F.C. Argeș, Vaslui și Astra. De asemenea, ca antrenor acesta a activat în stafful lui Eugen Neagoe la Sepsi OSK Sf.Gheorghe și Dinamo București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.