Preşedintele poate dispune suspendarea unui ministru doar dacă nu este parlamentar

Hila Ovidiu

Potrivit mediafax.ro, un ministru poate fi suspendat de către şeful statului doar dacă acesta nu este membru al Parlamentului, a spus preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, întrebat despre situaţia premierului Victor Ponta, urmărit penal pentru trei infracţiuni comise în perioada în care era avocat.„Dacă nu este şi membru al Parlamentului. Dacă nu este membru al Parlamentului poate fi suspendat de preşedinte. Preşedintele trebuie să ceară urmărirea lui de către Parchet şi în situaţia asta poate să dispună suspendarea. Aşa scrie la lege”, a spus Augustin Zegrean, înainte de a începe şedinţa de plen a CC, el fiind întrebat de jurnalişti dacă preşedintele Klaus Iohannis îl poate suspenda pe Victor Ponta pentru infracţiunile pe care le-ar fi săvârşit în calitate de avocat.Întrebat dacă este îngrijorătoare situaţia din prezent, Augustin Zegrean a răspuns: „E mai îngrijorătoare astăzi decât ieri? (…) Scandalul nu a început astăzi. E început de vreo 25 de ani în România”.De asemenea, întrebat despre declaraţiile preşedintei instanţei supreme, Livia Stanciu, care afirma că ceea ce s-a întâmplat marţi în Parlament demonstrează că ”legea nu este egală pentru toţi cetăţenii României”, Augustin Zegrean a spus: ”Nu ştiu ce impresie are doamna preşedinte a Înaltei Curţi, dar textul pe care l-a spus este corect – «nimeni nu este mai presus de lege». Aşa scrie la Constituţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sibienii sunt chemaţi în stradă de liberali, în ziua moţiunii de cenzură

Organizația PNL Sibiu planifică acţiuni de stradă vineri, 12 iunie, când în Parlamentul Românie va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta.Liberalii îi cheamă pe sibieni, prin intermediul unui comuicat de presă, să se alăture “demersului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la NECESITATEA DEMITERII GUVERNULUI PONTA!” potrivit […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro