PRECIZĂRI DE LA ISU SIBIU, CU PRIVIRE LA INCENDIUL DE LA PĂLTINIŞ

0
194

Pentru corecta informare a opiniei publice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, revine cu următoarele precizări, ca urmare a incendiului din acestă dimineață de la un complex turistic din stațiunea Păltiniș:
Astăzi, 13 februarie a.c. , specialiștii din cadrul inspecției de prevenire a I.S.U. Sibiu , au efectuat o activitate de control în teren la sediul complexului turistic din Păltiniș.În urma verificărilor s-a aplicat o sancțiune contravențională, cumulată, în cuantum de 50.500 ron , conform legii , pentru punerea în funcțiune a construcției fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, cât și pentru prezența unor improvizații la instalația electrică.
Cu privire la modul în care au fost remediate deficiențele constatate va fi informat în scris Inspectoratul pentru Situații de Urgență „cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu pâna la data de 21.02.2020.
Misiunea Inspectoratul pentru Situații de Urgență „cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu este îndreptată spre asigurarea respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor .
Vă asigurăm încă o dată că efectivele de pompieri sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.