PESTE 9.800 DE AUTOVEHICULE, VERIFICATE DE POLIȚIȘTI

0
118

Timp de două zile, polițiștii rutieri au verificat respectarea normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane și circulația pe autostrăzi, drumuri naționale și județene.

Pe parcursul zilelor de miercuri, 6 mai și joi, 7 mai a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere, echipele de control au verificat 9.827 de autovehicule, fiind aplicate peste 2.000 de sancțiuni contravenționale și constatate 15 infracțiuni la regimul circulației.

Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 107 au fost pentru încălcarea normelor referitoare la operatorii de transport rutier și 1.386 pentru încălcarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.           

Sancțiunile rutiere au vizat conducerea sub influența băuturilor alcoolice (8), depășirea vitezei legale (471), lipsa I.T.P. (40), precum și alte abateri rutiere (867).

De asemenea, în 115 cazuri, au fost reținute permisele de conducere, iar în alte 70 de cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.

Exemple:

  • La data de  6  mai 2020, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva – Nădlac au oprit pentru control în trafic un autovehicul, al cărui șofer, de 29 de ani, nu avea licență de transport, contract de muncă și atestat profesional.

Operatorul de transport a fost sancționat conform HG 69/2012 și OG 37/2007, cu reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare și, totodată, s-a dispus suspendarea activității cu autovehiculul în cauză pentru 6 luni.

  • Un conducător auto, de 55 de ani, a fost oprit de polițiști în trafic, la data de 6 mai a.c., în Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un microbuz efectuând transport persoane pe ruta Herăstrau – Focșani.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i s-a reținut permisul pentru 90 de zile.

  • La data de 7 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat în timp ce a condus un autovehicul destinat transportului public de persoane, în București, fără să poarte centura de siguranță.

Astfel, s-a constatat că vehiculul în cauză are montate mai multe scaune decât numărul de locuri menționat în certificatul de înmatriculare și anvelopele erau uzate peste limita legală admisă.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și a fost dispusă reținerea certificatului de înmatriculare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.