Peste 600 de bolnavi de cancer au apelat la Centrul de Radioterapie din Sibiu

0
396

Peste 600 de pacienţi cu afecţiuni oncologice din din toată ţara şi chiar din Republica Moldova au apelat în ultimul an la Centrul de Radioterapie Oncologică din cadrul Clinicii Polisano deschis în 2014 la Sibiu.

Potrivit statisticilor, pe primul loc în rândul patologiilor oncologice tratate în perioada august 2014-august 2015 sunt neoplasmul mamar și neoplasmele sferei ORL.

Inaugurat în urmă cu un an , în incinta Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Laboratorul de Radioterapie, dotat cu un aparat unic în ţară care face tomoterapie, acoperă iradiere pentru aproape toate tipurilor de tumori, iar numărul mare de pacienţi care au aplelat la tratament este datorat şi aparaturii performante cu care lucrează medicii.

“Aparatul Accuray ThomoTerapy este unicul aparat din țara noastră care face tomoterapie. Acceleratorul de 6 MeV efectueaza o rotație de 360 grade în jurul pacientului, cu expunere din toate unghiurile, iar masa face o mișcare de translație, astfel încât, într-o singură ședința, poți iradia două tumori aflate la distanță. Datorită colimatorului multi-leaf cu care este dotat, se pot face iradieri mult mai precise la nivelul tumorii, protejând organele critice. Prin acest colimator şi prin această tehnică de IMRT putem să creştem doza la nivelul tumorii, scăzând dozele în aşa-numitele organe critice”, informează Spitalul Clinic Polisano.

Pentru o îngrijirea la standarde înalte a pacienţilor, medicii care lucrează în cadrul Centrului de Radioterapie al Clinicii Polisano a urmat fost pregătiţi în Belgia și Statele Unite ale Americii, la sediul Accuray, producătorul aparatului de radioterapie.

Pacienții se pot adresa Laboratorului de Radioterapie Oncologică printr-o programare pentru consultatii la Clinica Polisano (call-center 021 9383), unde se va decide inceperea procedurilor de tratament.

Odată stabilită necesitatea iradierii acesta va fi programat pentru un CT de planificare, întocmirea planului de tratament si, ulterior,începerea tratamentul efectiv.
În cadrul Laboratorului de Radioterapie al Clinicii Polisano cazurile urgente sunt tratate cu prioritate, ca de exemplu: metastazele cerebrale, metastazele osoase, sindromul de compresiune de venă cavă superioară, sindromul de compresiune medularăşi pacienţii foarte tineri.

Spitalul European Polisano din Sibiu, înfiinţat în anul 2013, este cea mai recenta si moderna investitie in domeniul medical din Romania, realizata prin prisma celor 20 de ani de experienta si activitate a Clinicii Polisano. Unitatea sanitară face parte dintr-o structura integrata de centre de excelenta in medicina la nivelul Europei si reprezinta o noutate pe piata serviciilor medicale din Romania, atat prin dotarea de exceptie, cat si prin colaborarile stabilite in premiera cu universitati de medicina de prestigiu din Austria, Franta si Canada, dar si prin acordurile incheiate cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu si cu Spitalul Clinic Judetean Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.