Peste 1700 de posturi vacante pentru sibienii care vor sa ia drumul strainatatii

Angajatorii straini profita din plin de instabilitatea din tara noastra! S-au prins de  temerile romanilor si ii momesc in strainatate cu locuri de munca bine platite in comparatie cu salariile din tara noastra. asa ajung sa plece in fiecare luna cei mai buni specialisti sau muncitori calificati. Pentru luna februarie sunt disponibile mai bine de 1700 de posturi vacante in Spatiul Economic European.

Pe o piata a fortei de munca unde angajatorii romani se plang ca nu mai gasesc oameni care sa stie meserie, strainii se infrupta cu pofta din profesionistii tarii noastre. Si asta pentru ca ii momesc cu salarii care ajung la cateva mii de euro, unele remuneratii fiind si de 10 ori mai mari decat cele romanesti indiferent ca vorbim de specialisti in diverse domenii, muncitori calificati si chiar necalificati. Asa se face ca, in fiecare luna, cel putin o mie de romani pleaca sa munceasca in strainatate. Luna aceasta spre exemplu, numai prin serviciul Eures, angajatorii din Spatiul Economic European pun la dispozitia doritorilor peste 1700 de locuri de munca.

Recordul de recrutari in aceasta luna il detine Spania. Pun la bataie peste o mie de posturi. Angajatorii din aceasta tara cauta capsunari, culegatori de afine, de nectarine sau personal care sa stie sa se ocupe de turbine eoliene.

Si portughezii cauta muncitori in agricultura. Ofera spre ocupare 200 de locuri de munca vacante pentru culegatori de zmeura. Pentru cei care vor sas profite inca de salariile in lire sterline, Marea Britanie pune la dispozitie 160 de locuri de munca vacante, pentru muncitori in agricultura, infirmieri si ingrijitori de persoane la domiciliu. Nici irlandezii nu se lasa mai prejos. Ofera 57 de posturi vacante pentru asistenti sociali, ingrijitori de persoane si personal pentru transatul carnii. Printre cei cu multe oferte de angajare se numara si olandezii. Acestia cauta in special lucratori in sere cu bulbi de flori, lucratrori in sere cu rosii, cu ardei, muncitori in fabricialimentare, specialisti in gradinarit si asistent manageri.

In Germania, una dintre tarile cu mare trecere in preferintele romanilor sunt disponibile 66 de posturi pentru ajutor de procesare produse, stivuitorist, sudor, fierar-betonist, lucrator la finisaje de constructii, montator de instalatii sanitare, tehnician de electronica, soferi de camion si autobuz sau manipulant de bagaje. Angajatorii suedezi ofera spre ocupare un numar de 54 de posturi pentru mecanici si vopsitori auto, strungari, frezori si mecanici de utilaje grele.

Oferta lunii acesteia mai cuprinde 26 de posturi in Finlanda, 13 in Norvegia, cate 12 in Slovacia si Malta, 5 posturi in Ungaria si un post in Slovenia.

No Comment

Leave a Reply

*

*