Personalitatea Zilei: MARIUS SABIN PECULEA

Marius Sabin Peculea se naste la 13 aprilie 1926 în Cluj, unde-si desfasoara si absolva cursurile liceale în anul 1949, dupa care, tentat de inginerie, se înscrie la cursurile Facultatii de Electromecanica a Scolii Politehnice din Bucuresti, pe care o absolva cu calificative maxime. Nu stim daca la acea data alegând “ingineria”, instinctiv sau gândit, a înteles ca structura sa de „fizician“ poate prin „inginerie“ sa-i creeze cadrul si instrumentele prin care „ideea“ devine „realitate“. Si într-adevar, în toate realizarile sale, ceea ce va surprinde este claritatea traseului pe care alearga o idee, de la modelarea unui fenomen, la organizarea unui experiment, la conceperea unei tehnologii si, în final, modul ingineresc în care dezvolta si organizeaza pe scara mare valorificarea industriala a conceptelor sale.
Aceasta conceptie a savantului Marius Peculea i-am admirat-o, considerând-o „o floare de colt“ a ingineriei românesti!
Se angajeaza la Institutul Politehnic din Cluj, unde lucreaza ca preparator universitar în anii 1949 – 1950, dupa care activeaza la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj ca asistent în doua perioade distincte, 1950 – 1952 si 1954 – 1958.
Anul 1959 îl gaseste pe ing. Marius Peculea la Institutul de Izotopi Stabili din Cluj, pe atunci Sectia a V-a Institutului de Fizica Atomica Bucuresti, si se poate spune ca în mediul stiintific de aici s-a format, în preocuparile pe care le avea colectivul clujean de a gasi, din initiativa savantilor români Horia Hulubei si Victor Mercea, un procedeu de separare a apei grele.
Clujul a fost „creuzetul“ în care s-au topit neîmpliniri si incertitudini, esecuri, realizari care i-au permis lui Marius Peculea sa „sparga bariera de potential“ si sa conceapa o tehnologie originala de separare a apei grele, a carei valoare stiintifica este recunoscuta astazi peste tot în lume.
Dubletul acesta de fizician-inginer al lui Marius Peculea pe care l-am enuntat anterior se manifesta în mod clar. Ca „fizician“, simte alaturi de colegii sai neajunsurile „încercarilor“ de pâna la acea data, întâmpinate la institutul clujean, limitarile în plan tehnic si economic ale unor tehnologii de separare, si ajunge la concluzia ca este necesara dezvoltarea unui procedeu nou de separare, care sa permita derularea acestei operatii pe o coloana continua de separare si nu cu elemente discrete (talere si pat catalizator).
Având anumite similitudini cu coloanele de tip Morgantown, cele gândite de colectivul clujean aveau însa diferentieri, o constructie de tip continuu în locul constructiei cu talere de echilibrare în apa si paturi de catalizator alternative.
Si aici se manifesta spiritul ingineresc al lui Marius Peculea, cel pe care-l asociaza imaginatiei „fizicianului“ Marius Peculea.
I se încredinteaza conceptia si responsabilitatea rea-lizarii tehnice cu scopul de a demonstra performantele procedeului propus pe o instalatie care sa acopere întreg domeniul de concentratii, de la concentrarea deuteriului de aproximativ 0,015 atomi %, pâna la concentratia finala dorita, de peste 99%.
Pilotul realizat la Cluj a însemnat:
– constructia unei hale de experimentare în care sa poata fi montata o instalatie de separare izotopica de 4 m;
– elaborarea de pompe cu plunger pentru vehicularea lichidelor;
– realizarea de compresoare de recirculare a gazelor cu membrana metalica (premiera nationala);
– elaborarea de elemente de termostatare a diferitelor componente ale instalatiei;
– proiectarea si constructia de coloane de separare cu film de apa si teci de catalizator concentrice termostatate;
– generarea de hidrogen prin electroliza.
Daca la prima unitate industriala pentru separarea apei grele bazata pe schimbul izotopic catalizat apa-hidrogen, realizata în anul 1944, coloana de separare era prevazuta cu elemente discrete – talere si pat catalizator – la pilotul de la IFA Cluj se concepe o coloana cu elementul de separare continuu.
Coloana de diluare izotopica cuplata cu un electrolizor formeaza prima instalatie pentru separarea apei grele realizata în România, dupa care „pilotul“ trebuia sa asigure un proces de separare la doua temperaturi (biterm) si sa utilizeze acelasi element de schimb continuu.
Ideea originala care a reiesit din calcule si din experiment a fost aceea de a completa „procesul biterm“ cu un proces la doua presiuni, proces denumit de inventatorul sau proces „biterm-bibar“, proces care asigura performante superioare fata de sistemul de doua temperaturi, proces reprezentând în anul 1968, la realizarea lui, o premiera mondiala.
Dar si aici apar limitari ale unor solutii, un proces sub nivelul economic de pret de cost al apei grele, utilizata ca moderator în viitoarele centrale nucleare românesti.
Si iarasi, pornind de la rezultatele pozitive obtinute si „slabiciunile“ semnalate, apare o noua etapa pe spirala cunoasterii si o noua decizie de luat: este nevoie de un pilot mai mare. Si asa apare ideea realizarii Uzinei G si reluarea schimbului izotopic apa-hidrogen, într-o noua conceptie, sistem apa-hidrogen sulfurat, la care schimbul izotopic sa aiba loc în faza lichida, fara participarea unui catalizator.
Dezvoltarea investitiei de la Uzina G din Râmnicu Vâlcea bazata pe conceptia lui Marius Peculea era o noua etapa în îmbogatirea cunostintelor, verificarea industriala a conceptiei, atât de sigura încât sa permita dezvoltarea capacitatii finale de la Drobeta Turnu Severin, aceea care trebuia sa asigure cantitatea mare de apa grea necesara ca moderator pentru centralele nucleare în constructie la Cernavoda.
Am întâlnit în literatura stiintifica remarca unui savant rus – academicianul Seindlin – unul din cei mai remarcabili promotori ai magnetohidrodinamicii ca viitoare sursa neconventionala de energie, ca experimentarile pe model redau la scara maxima defectele care ar avea loc pe o instalatie de dimensi-uni normale si iesirea din acest impas, pentru a putea stabiliza plasma de înalta temperatura, a fost sa se realizeze instalatia la scara 1:1.
Nu cred ca Marius Peculea a stiut acest lucru, totul întâmplându-se la perioade diferite de timp. Dar intuitiv a decis sa faca la fel! A construit un pilot-uzina la scara 1:1 în care procesul era continuu, iar umplutura de coloana era cu pat mixt, asigurând o repartitie echilibrata a procesului de distilare si cataliza în spatiul de schimb, cu utilizarea unui catalizator hidrofob platina pe carbune activ aglomerat, tehnologie devenita competitiva si în plan economic.
Ceea ce îl caracterizeaza pe Marius Peculea în toate aceste cautari într-un domeniu stiintific putin accesibil pentru multi, a fost spiritul sau vesnic de a-si pune întrebari, de a raspunde criticilor aduse unui proces, cele mai multe dintre acestea nefiind însa ale „altora“, ci ale sale.
„Am cautat – spunea Domnia sa într-una din notele sale – sa gasesc relatia dintre factorul de separare care caracterizeaza un proces si pretul de cost al produsului. Specific pentru apa grea, am putut gasi aceasta relatie introducând notiunea de functie tehnologica, care reprezinta cantitativ calitatea (inteligenta) solutiei tehnologice date pentru industrializarea unui proces“.
Spuneau cu mândrie multi dintre specialistii pe care i-a format si cu care a creat un institut remarcabil în plan stiintific – Institutul de Criogenie de la Râmnicu Vâlcea – ca multe din cele existente astazi în domeniu poarta marca „Marius Peculea“.
Marca „Marius Peculea“ o gasim si pe alte lucrari realizate de Domnia sa, fie teoretice, fie constructiv – experimentale, reprezentând prioritati pe plan mondial sau national.
Procesul de separare a deuteriului prin schimb izotopic succesiv apa-hidrogen în sistem „biterm-bibar“ (1966) si cel de separare a apei grele prin schimb izotopic apa-hidrogen sulfurat în sistem biterm (1985) sunt apreciate de specialisti ca prioritati pe plan mondial.
Din rândul celor cu caracter industrial, echipamentele specifice acestor procese (compresoare, coloane, talere s.a.) poarta si ele o aceeasi valoroasa pecete.
MARIUS PECULEA, DASCAL SI FORMATOR DE OAMENI
Nu se poate spune în cazul lui Marius Peculea ca acesta iubeste mai mult cercetarea decât activitatea didactica. Ele s-au sustinut si dezvoltat unitar, fiecare din ele influentând-o pozitiv pe cealalta.
Dupa începuturile clujene, din anul 1971 este profesor la Institutul de Constructii din Bucuresti, sustinând cursuri de Termodinamica tehnica si transfer de caldura. Pensionat în 1989, ramâne în continuare ca profesor asociat si conducator de doctorat în disciplina Termodinamica.
Nu trebuie uitat faptul ca în toti acesti ani, legatura între activitatea de cercetare si cea de dascal si formator de oameni niciodata nu a fost întrerupta, în paralel cu aceasta activitate didactica regasindu-l ca director al Uzinei G din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleara semiindustriala pentru separarea apei grele (1970-1990), director al Institutului de Criogenie si Separari Izotopice (1990-1994).
Iar cursurile sale sau îndrumarile date colaboratorilor pe care i-a condus ramân în amintirea lor ca încercari si invitatii comune de a deschide noi porti într-un domeniu atât de complex ca acela al termodinamicii. Pentru ca apropierea de oameni, gentiletea prin care transmite o opinie, fundamentarea ei obliga interlocutorul sa asculte si sa si-l asocieze ideilor si proiectelor sale.
Istoria apei grele din România este poate cea mai frumoasa epopee din istoria tehnicii românesti în care „ideea“ a generat o explozie în formarea de oameni în scoala, sau cum se spune astazi în lume, acolo unde se realizeaza ceva „învatând, facând“, în care oamenii prin conceptie proprie au fost capabili sa realizeze tehnologii, echipamente de mare complexitate si originalitate.
Dupa conceptia sa s-a construit o fabrica si tot dupa conceptia sa un institut de cercetari, care prin oamenii pe care-i are, prin dezvoltarile pe care le face, continua cu succes traditia ctitorului lui, pasionati de „modelul lor“ reprezentat de Marius Peculea, si astazi sfatuitorul în ale tehnicii dar si în ale vietii.
Meritele sale stiintifice nu întârzie a fi apreciate, în sensul ca Academia Româna îl alege ca membru cores-pondent al sau în anul 1991, titular în 1993, iar în anii 1994-1999 secretar general al acesteia. Din anul 1997 devine membru fondator al Academiei de Stiinte Tehnice din România, iar din 1996 membru al Academia Scientarum et Artium Europaea, Salzburg.
Numeroase universitati îl aleg „Doctor Honoris Causa“: Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, (1995), Universitatea Tehnica de Constructii, Bucuresti (1996), Universitatea din Craiova (1996), Universitatea din Oradea (1998), Universitatea Ovidius din Constanta (2000), Universitatea Politehnica Timisoara (2000), iar prezenta sa în cadrul manifestarilor stiintifice, conferintele si interventiile sale se disting întotdeauna prin „intensitatea“ continutului de informatii transmis ascultatorului, prin logica, inteligenta si nu de putine ori prin anecdotica unor întâmplari.
Primele contacte ale mele cu prof. Marius Peculea au fost prin anii 1972-1974, când, ca director al Institutului de Cercetari Electrotehnice – unitate cunoscuta prin laboratorul sau de protectii climatice – a trebuit sa raspund provocarii de a realiza o statie de încercari în care produsele, materialele metalice intrând în proiectele destinate Uzinei G trebuiau verificate la actiunea de coroziune a hidrogenului sulfurat.
Atunci, din discutiile avute, din argumentele si cerintele aparute, performantele tehnice impuse si controlul lor, a fost depasita o perioada grea în care trebuia sa definim pericolele la care putea fi supus un obiect. M-a impresionat atunci meticulozitatea în care „con-struia experimentul“, cum îl „dirija“ ca sa-i ofere un maxim de informatii si cum, stiind ce sa ceara unui echipament, îl „modela“, construindu-l.
Aceste calitati de dascal le-am putut constata mai târziu, în perioada anilor 1994, când domnia sa, secretar general al Academiei, eu secretar de stat la Ministerul Cercetarii Stiintifice, concepeam „transferul tehnologic“. Cred ca au fost cele mai frumoase discutii si schimb de lucrari stiintifice raspunzând acestei provocari.
Modul în care a transpus aceste idei în conceptia si constructia unitatilor nucleare de generare apa grea si crearea unui institut modern, într-o zona neuniversitara, în care sa fi existat oameni si traditie în cercetarea stiintifica, constituie unul din exemplele cele mai frumoase, aratându-ne calea de a putea ajunge la mai multe.
MARIUS PECULEA, AMBASADOR AL STIINTEI ROMÂNESTI
Autor a 8 carti de referinta în domeniu, cu publicatii în reviste din tara si strainatate ce depasesc numarul de 100, autor a 30 de brevete, realizator a 4 tehnologii pentru separarea apei grele si câte una pentru separarea tritiului, azotului N15, heliului si argonului, acad. Marius Peculea este o personalitate larg cunoscuta în plan international, reprezentând cu cinste traditiile stiintei românesti, ca parte din mozaicul stiintific al lumii.
Proiectele sale de inventie, prin originalitatea lor, au fost premiate la mari saloane de inventie, aducând României numeroase medalii (de aur 6, de argint 4, de bronz 2).
Agentia Internationala pentru Energie Atomica de la Viena (AIEA) l-a folosit si-l foloseste ca expert, numeroase actiuni derulând în Franta, Indonezia, Austria, Rusia.
Specialist recunoscut în domeniul separarii apei grele, a sustinut numeroase conferinte si lectii invitate în Germania, SUA, India, Canada, URSS, China, Pakistan.
Ca apreciere a meritelor sale stiintifice, a contributiilor nebanuite pe care le-a adus în conceperea tehnologiei de realizare în România a apei grele, acad. Marius Peculea a primit multe distinctii ale statului român, Ordinul Meritul Stiintific, Ordinul pentru merit în grad de mare ofiter, iar Clujul, ca recunoastere a meritelor sale, l-a desemnat din 1996 „Cetatean de onoare al Municipiului“.
*
* *
În „mozaicul“ stiintific al lumii, savantul Marius Peculea nu a avut complexul ca vine dintr-o tara mica. El a înteles, ca de altfel toate marile personalitati ale stiintei românesti, ca „gândirea“ depaseste granitele, ca procesul de cunoastere cere sacrificii si generozitatea de a întelege ca ele trebuie facute.
Pentru generatiile mai tinere, personalitatea savantului si „omului“ Marius Peculea poate fi un model de apropiat si urmat.
Autorul aduce multumiri colegilor de la INCDTCI Râmnicu Vâlcea si ITIM Cluj-Napoca pentru discutiile purtate si informatiile date.

Prof. dr. ing. Florin Teodor Tãnãsescu

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS