Personalitatea Zilei: Alexandru Papiu-Ilarian

Alexandru Papiu-Ilarian (n. 27 septembrie 1827, Bezded, judeţul Sălaj – d. 23 octombrie 1877, Sibiu) a fost un cărturar, politician, revoluţionar paşoptist ardelean, istoric, filolog, membru titular al Academiei Române din 16 septembrie 1868.

Alexandru a fost fiul preotului român greco-catolic Ioan Pop. A mai avut încă 3 surori: Carolina, Ana şi Neli.
Tatăl său a decis să se întoarcă în anul 1832 în satul Budiul de Câmpie (astăzi, Papiu Ilarian) din judeţul Mureş, de unde era originar.
Aici va face Alexandru studiile primare, după care în toamna anului 1838 se înscrie la Gimnaziul catolic din Târgu-Mureş, aflat în acea perioadă în clădirea cunoscută astăzi sub numele de Casa pe Arcuri şi unde funcţionează Liceul „Unirea”. În 1843, se îndreaptă spre Blaj, unde va studia un an de zile, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuţiu. Ulterior s-a mutat la liceul piariştilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847 fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. Aici, şi-a luat supranumele latinizant de Ilarian, traducerea numelui Bucur i. e. Hilarius, al unui strămoş dinspre tatăl Ioan Pop, după o modă a nenumăraţilor studenţi români de la liceul cu profil de facultate din Capitala Transilvaniei (de exemplu Iosif Hodoş Castorianul sau Zaheu Hodoş Polucianul, de la Castor şi Polux).
Mişcarea revoluţionară de la 1848

Întors la Târgu-Mureş, se înscrie cancelarist la Tabla Regească, devenind în scurt timp, împreună cu Avram Iancu, lider al tinerilor jurişti români din „Societatea de lectură”. Acest grup era animat de o conştiinţă naţională puternică, astfel că, odată cu izbucnirea evenimentelor din 1848, se va implica şi în viaţa politică, militând pentru drepturile românilor. Alexandru Papiu-Ilarian a participat în mod activ la organizarea revoluţiei paşoptiste. La 18 aprilie şi 3 mai 1848 se află la Blaj la Marea Adunare Naţională, iar în perioada iulie-august activează ca şi comisar de propagandă în judeţul Dâmboviţa. Supranumit „tribunul de la Blaj”, a fost ales ca membru al Comitetului naţional, iar mai apoi a fost numit secretar al acestuia. În vara anului 1849, din cauza mersului nefavorabil al revoluţiei, a fost silit să se refugieze din Ardeal, trecând în Ţara Românească.
După stingerea flăcării revoluţionare, Papiu îşi reia studiile juridice la Universitatea din Viena şi apoi la Universitatea din Padova, unde în anul 1854 va obţine titlul de doctor în drept. În această perioadă apare una dintre cele mai importante opere ale sale: „Istoria românilor din Dacia superioară”, unde se regăsesc inclusiv evenimentele revoluţiei de la 1848 şi unde face referiri directe la zona Mureşului.
Cariera juridică. Avocat

A fost chemat apoi în Moldova de Grigore Alexandru Ghica, ca urmare a recomandărilor lui August Treboniu Laurian. Aici, va ocupa catedra de drept uman şi penal la Facultatea Juridică din Iaşi, între 1855 şi 1858. Următoarea perioadă şi-o petrece la Berlin în calitate de profesor particular al fiilor boierului Panait Balş. Urmează în cariera sa o serie de slujbe de scurtă durată cum ar fi cea de jurisconsult al Moldovei sau membru al Eforiei Şcolilor din Bucureşti, pentru ca în 1862 să fie numit procuror al Curţii de Casaţie din Bucureşti. Apogeul parcursului său profesional îl reprezintă ocuparea funcţiei de ministru de Justiţie în guvernul Mihail Kogălniceanu, contribuind la importanta reformă a secularizării averilor mănăstireşti. Membru al Baroului de avocaţi din Bucureşti, Papiu a pledat în numeroase procese. Dintre acestea, răsunător în epocă a fost cel din 1873 când Papiu a susţinut cauza lucrătorilor bivolari din Giurgiu.
Activitatea ştiinţifică. Moştenirea spirituală

A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, un lucrare de mare valoare fiind colecţia „Tezaur de monumente istorice pentru România”. Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost ales membru al Academiei Române în anul 1868. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost înfiinţarea la Bucureşti a „Societăţii Transilvania”, al cărei preşedinte a fost din 1867 până în 1874. Scopul principal al acestei societăţi era să acorde sprijin tineretului român transilvănean al cărui acces la învăţământ era limitat de regimului politic din Imperiul Austro-Ungar. Deşi despărţit de fraţii săi ardeleni, Papiu-Ilarian a militat toată viaţa pentru interesele românilor ardeleni.
Moartea

Alexandru Papiu Ilarian s-a stins din viaţă la Sibiu, pe 23 octombrie 1877, la vârsta de 50 de ani. Este înmormântat în curtea Bisericii dintre Brazi din Sibiu, strada Reconstucţiei, numărul 17, care are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Moştenirea

Moştenirea spirituală pe care a lăsat-o prin activitatea şi publicaţiile sale reprezintă un punct de referinţă pentru cultura românească.
La Blaj se găseşte un bust al său, pe aleea Ansamblului monumental Gloria.

No Comment

Leave a Reply

*

*