Parlamentul European se reunește la Strasbourg, pentru prima dată după alegerile din mai

0
1082

Parlamentul European format din  751 de eurodeputați se reunesc, azi, la Strasbourg pentru sesiunea plenară constitutivă a forului legislativ rezultat în urma alegerilor europene din 22-25 mai 2014.

Noul Parlament al Uniunii Europene își reintră azi în drepturi. Pe agenda reuniunii figurează între altele alegerea președintelui legislativului european, a celor 14 vicepreședinți, precum și a președinților comisiilor de specialitate ale PE. Candidații la președinția PE pot fi propuși fie de către un grup politic sau de cel puțin 40 de deputați europeni, iar procedura de alegere este cea prin vot secret.

Pe 24 iunie, popularii și social-democrații europeni au convenit din nou să-și împartă președinția Parlamentului European, astfel că în primii doi ani și jumătate acest post va fi deținut de un reprezentant al grupului social-democrat, iar a doua parte a mandatului, ce va începe în ianuarie 2017, va reveni PPE.

Candidatul social-democraților pentru acest post este Martin Schulz, președinte în exercițiu al Parlamentului European.

Grupul S&D a desemnat-o pe eurodeputata Corina Crețu (PSD) candidată pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, în timp ce Adina Vălean (PNL) a fost desemnată de grupul Partidului Popular European (PPE) candidată pentru funcția de vicepreședinte al legislativului european.

Eurodeputații vor dezbate marți, rezultatele reuniunii Consiliului European din 26-27 iunie, cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. 

Iar în cursul zilei de miercuri va fi făcut un bilanț al președinției grecești a Consiliului UE (1 ianuarie — 30 iunie 2014), iar premierul Italiei, Matteo Renzi, le va prezenta eurodeputaților prioritățile președinției italiene a Consiliului UE care va fi asigurată în al doilea semestru al acestui an.

(exclusivnews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.