Olari din întreaga ţară îşi expun marfa în Piaţa Mare

Hila Ovidiu

Peste 200 de olari şi meşteri în ceramică din aproximativ toate judeţele ţării îşi aduc produsele în Piaţa Mare a Sibiului, la cea de-a 49- a ediţie a Târgul Olarilor, eveniment ce are loc în zilele de 5 şi 6 septembrie.

Aşa cum se întâmplă de zeci de ani, meşteri din cele mai mari centre de olărit ale României se întâlnesc la Sibiu, în prima sâmbătă şi în prima duminică din luna septembrie, spre bucuria a mii de oameni care aşteaptă să le viziteze standurile.

Vizitatorii vor putea admira oalele şi obiectele decorative create în centrele de la  Horezu, Vladeşti, (Vâlcea), Oboga şi Vădastra (Olt), Baia Mare (Maramureş), Rădăuţi, Marginea (Suceava), Obârşa (Hunedoara), Corund (Harghita), Sfântu Gheorghe (Covasna), dar şi din Ungaria.

Târgul olarilor prezintă o paletă latrgă de produse: de la oale simple, realizate în cel mai pur stil tradiţional românesc, cu farfurii şi vaze cu motive geometrice, florale sau zoomorfe, la obiecte decorative cu tentă modernă şi cu ceramica figurativă.

La ediţia din acest an sunt aşteptaţi în jur de 200 de olari şi meşteri în ceramică figurativă, din 31 de judeţe din România, anunţă organizatorii.  De a semenea, nu vor lipsi demonstrațiile la roata olarului şi atelierele de olărit, mult îndrăgite de cei mai mici vizitatori ai târgului.

Târgul Olarilor are loc în Piaţa Mare ,în zilele de 5 şi 6 septembrie, între orele 9.00-20.00. Accesul publicului este liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PROTEST SPONTAN la IAR Ghimbav: Angajaţii, nemulţumiţi că li se încalcă dreptul la negociere

Aproximativ 180 de salariaţi de la IAR Ghimbav au declanşat, joi, un protest spontan în faţa societăţii, refuzând să intre la lucru, între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii susţinând că sunt nemulţumiţi că li se încalcă dreptul la negocierea colectivă, inclusiv la negocierea salariilor. Aproximativ 180 de salariaţi de la […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro