MISIUNI PENTRU SIGURANȚA PROCESULUI ELECTORAL

0
96

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020 au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu ”General de Brigadă Mihail Rasty”,  Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în perioada 05 – 06 decembrie a.c., 832 de efective, dintre care 414 poliţişti, 235 de jandarmi, 88 de reprezentanţi I.S.U. și 95 de reprezentanți ai altor structuri cu atribuții în domeniu vor asigura paza şi protecţia celor 376 de secţii de votare ce s-au constituit pe raza judeţului Sibiu.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, forțele de ordine angrenate în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijinite, la solicitare, de polițiști și jandarmi aflați în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și 26 de echipe de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.

Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.