MIPE și MAI au semnat contractul de finanțare pentru două avioane destinate situațiilor de urgență

0
140

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviație, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Air Ambulance.

Din fondurile alocate prin acest proiect, Inspectoratul General de Aviație va achiziționa două avioane noi mediu curier, capabile să transporte minim 2 pacienți în stare critică, pe o rază de 2.000 km.

Proiectul contribuie la îmbunătățirea capacității de reacție la dezastre, prin dotarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu mijloace aeriene moderne pentru transport medical pe distanțe medii și mari.

Datorită noilor achiziții, se va reduce timpul mediu de răspuns al intervențiilor de urgență, de la 12.52 minute la 12.05 minute.

„Pentru noi, sănătatea românilor este prioritară. Achiziționarea acestor două avioane medicale este foarte importantă pentru sistemul sanitar din România, dar mai ales pentru pacienții aflați în pericol”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Avioanele vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu, Băneasa, raza de acțiune din acest punct fiind pe aproape întreg teritoriul european.

Valoarea totală a proiectului este de 148.039.178,09 lei. Beneficiar este Inspectoratul General de Aviație, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.