Ministrul Agriculturii vrea să înființeze o Agenție de promovare a produselor românești.

0
412

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunțat astăzi ca intenționează să înființeze o Agenție de promovare a produselor românești.

Ministrul Daniel Constantin vrea să înființeze o agenție de promovare a produselor românești, în parteneriat public privat.

„România are nevoie să găsească noi piețe de desfacere pentru noi. În primul rând, este o provocare pentru noi să recâștigăm piața internă, în primul rând, dar, odată cu relansarea consumului, creșterea puterii de cumpărare, avem nevoie și de extinderea piețelor. O astfel de Agenție ar putea fi o măsură în sprijinul producătorilor românilor și a produselor românești”, a declarat ministrul

Daniel Constantin, la Conferința Internațională Meat&Milk „Politici de sprijin, retehnologizare, performanță, priorități pentru ieșirea din impas”, care se desfășoară la Poiana Brașov.

Noua entitate va activa pe structura unui parteneriat public-privat (PPP).

„Este adevărat că în acest moment, legea PPP nu funcționează chiar așa cum ne-am dori, dar am încredere că în perioada următoare vom reuși să venim cu acele modificări legislative care să o facă operațională”, a adăugat ministrul Daniel Constantin.

Deschiderea de noi piețe pentru produsele agroalimentare românești reprezintă preocuparea constantă a Ministerului Agriculturii, iar creșterea exporturilor de produse procesate, cu valoare adăugată mare, a fost inclusă și în „Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung orizont 2020-2030”, care prevede că, până în 2030, ponderea acestor exporturi să fie de 80% din total.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.