Mihai Necolaiciuc, eliberat condiţionat, după doar nouă luni de pușcărie

0
530

Mihai Necolaiciuc scapă de pușcărie după doar nouă luni petrecute în spatele gratiilor. Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, vineri, eliberarea condiţionată a fostului director general al CFR Mihai Necolaiciuc.

Pe motiv de bună purtare, Mihai Necolaiciuc a scăpat de închisoare, după doar 9 luni executate din pedeapsa de patru ani şi şase luni primită în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro.

Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia lui Mihai Necolaiciuc la decizia Judecătoriei Sectorului 5, care, în 5 iunie, a respins ca neîntemeiată cererea de eliberare condiţionată a acestuia.

Comisia de specialitate de la Penitenciarul Rahova solicitase Judecătoriei Sectorului 5 liberarea condiţionată a lui Mihai Necolaiciuc, arătând că acesta întruneşte condiţiile necesare.

Pe 17 octombrie 2014, Necolaiciuc a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, din care s-a scăzut perioada în care a stat în arest (17 iunie 2009 – 18 octombrie 2011), el mai având de executat, după condamnare, doi ani şi două luni de detenţie.

El a mai cerut eliberarea condiţionată, la 11 zile după condamnare, însă solicitarea i-a fost atunci respinsă.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare pentru utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice. De asemenea, judecătorii i-au interzis lui Necolaiciuc unele drepturi civile, pentru o durată de cinci ani.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice din CN CFR SA, a fost condamnată la trei ani ani de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune.

Judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor şi i-au obligat pe inculpaţi să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus de procurori pe un imobil al Vioricăi Olăeru şi pe bunuri mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.

În cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii un contract de finanţare pentru realizarea “Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, care viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. CFR a benefiicat de o finanţare de 34,3 milioane de euro, pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor.

Procurorii au arătat că, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general al CN CFR SA şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au folosit suma de 86.099.721.567 de lei vechi (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende etc).

Mihai Necolaiciuc s-ar putea întoarce în scurt timp după gratii întrucât mai are o condamnare, în primă instanţă, la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania CFR ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.