Matache: Structura terenului, una din cauzele degradării Autostrazii Sibiu-Orăștie

Hila Ovidiu

Raportul tehnic preliminar realizat de către experți tehnici independenți semnalează că, în anumite zone, degradările de pe tronsonul trei al autostrăzii Sibiu-Orăștie sunt cauzate de natura argiloasă și consistența redusă a terenului, respectiv capacitatea portantă a terenului de fundare, a declarat marți ministrul Transporturilor, Iulian Matache. 

Declaraţiile au fost făcute în plenul Senatului, în timpul dezbaterii  moțiunii simple a PNL pe transporturi, intitulată “Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri”.

‘Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România s-a sesizat cu privire la defectele constatate și pentru cele majore a contractat servicii de realizare a unor expertize tehnice în baza cărora se vor stabili cauzele degradărilor și care vor recomanda soluțiile tehnice necesare a fi executate de către antreprenor pentru remedierea degradărilor apărute. Raportul tehnic preliminar prezentat de către experții tehnici independenți prezintă următoarele cauze preliminare are degradărilor: zona 59+900, 59+950 se poate aprecia că degradările semnalate în această zonă, deși superficiale, sunt cauze de natura argiloasă și starea de consistență redusă, respectiv capacitatea portantă a terenului de fundare. Antreprenorul are responsabilitate deplină pentru remedierea defectelor apărute în perioada de execuție a lucrărilor cât și în perioada de garanție, de 4 ani. Astfel, lucrările de remediere vor fi executate pe riscul și cheltuielile antreprenorului’, a explicat Matache.

Ministrul Transporturilor a menționat că problemele în construcția acestei autostrăzi au apărut încă din 2011, când a fost realizat studiul de fezabilitate, s-a stabilit traseul autostrăzii și au început lucrările de construcție, potrivit agerpres.ro.

“Tronsonul trei al autostrăzii Sibiu-Orăștie este început încă de pe vremea altei coaliții de guvernare. Problemele de care ne lovim azi în construcția acestei autostrăzi și de care suntem făcuți răspunzători doar noi, actuala guvernare, își au originea de fapt tocmai în perioada acelei guvernări, în 2011. Atunci s-a făcut studiul de fezabilitate, atunci s-a stabilit traseul autostrăzii, atunci au început lucrările.Este un proiect pe care l-am preluat și încercăm să găsim soluțiile cele mai bune pentru finalizarea lui. Ne asumăm riscurile pentru posibilele greșeli și încercăm să găsim soluțiile cele mai bune pentru finalizarea lui, dar considerăm că în astfel de situații toți cei implicați trebuie să aibă tăria să-și recunoască propriile greșeli. Este o chestiune de onoare și demnitate politică”, a spus Iulian Matache.

În data de 3 septembrie, CNADNR anunța închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1, Orăștie — Sibiu începând din 7 septembrie, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii, în zona localităţii Aciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ungaria ridică gard la granița cu România. MAE cere explicații ungurilor

Ungaria vrea să ridice gard de securitate și la granița cu România. După ce și-a închis granița cu Austria și a securizat 175 de kilometri de frontieră cu Serbia prin intermediul unui gard de sârmă ghimpată, Guvernul de la Budapesta vrea să construiască un gard similar și la granița cu […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro