Malurile Cibinului de la loc de promenada la toaleta publica

0
566

Fosta Capitala Culturala in urma cu mai bine de 10 ani, metropola de pe Cibin isi schimba infatisarea in permanenta. Nu acelasi lucru putem spune insa si despre locuitorii Sibiului. In timp ce municipalitatea incearca sa transforme intr-o oaza de relaxare malurile raului ce tranziteaza orasul, unii oameni il transforma in loc de aruncat gunoaie sau, mai rau, in toaleta publica. E semn ca civilizatia nu vine la pachet cu educatia sau manierele…

Sibiul, considerat de catre specialistii in turism unul dintre cele mai frumoase orase din tara noastra a fost in continua schimbare in ultimii 15 ani, administratia locala dandu-si silinta pe cat posibil sa transforme imaginea orasului de pe Cibin in una a unei adevarate metropole care sa se ridice la standarde europene. Unul dintre cele mai ambitioase proiecte de infrumusetare a orasului este cel legat de transformarea Cibinului in spatii de promenada. Se incearca aici amenajarea malurilor si realizarea de piste pentru biciclete pe o buna parte din cursul raului.

In teorie, toate bune si frumoase, practica insa…ne cam omoara! Autoritatile pot moderniza orasul insa nu si mentalitatea oamenilor. Zonele pietonale din proximitatea podurilor de peste Cibin sunt folosite de catre unii oameni ca spatiu de relaxare iar de catre altii ca…toaleta publica. In vazul tuturor, indiferent ca sunt adulti sau copii, in doar 5 minute de plimbare pe malul raului au putut fi zarite 3 persoane care isi faceau nevoile fara nicio jena. E semn ca pentru unii epoca de piatra nu s-a incheiat din pacate nici in anul de gratie 2018. Reprezentantii municipalitatii spun ca sunt constienti de aceasta problema si ca pe viitor, dupa amenajarea malurilor raului in zona vor fi mai multi politisti locali care sa ii amendeze pe cei certati cu manierele si bunul simt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.