Licitatie pentru spatii comerciale in zona ZOO

0
495

Municipalitatea scoate la licitatie 5 spatii comerciale de pe aleea ce duce spre Gradina Zoologica. Licitatia porneste de la 5256 lei iar pasul de strigare este de 100 de lei.

Inscrierile au inceput inca din aceasta dimineata insa cei interesati isi pot depune cererile pana in data de 22 februarie. Licitatia efectiva este programata pentru ziua urmatoare. Taxa de participare la licitatie este de 525 de lei, garantia este tot de 525 de lei iar licitatia efectiva va porni de la 5256 lei pentru fiecare spatiu comercial in parte. Acestea contin mobilierul specific dar si terenul aferent. Inchirierea se va face pentru o perioada de un an de zile. Pasul de strigare va fi de 100 de lei. Fiecare dintre casute are o suprafata de 12 metri patrati si permite atat comercializarea de produse alimentare cat si de produse nealimentare. In zona respectiva, cu foarte mult vad dat fiind faptul ca numarul vizitatorilor a crescut vertiginos in ultimii ani, sunt foarte gustate de public inghetata, sucurile, dulciurile gata preparate, produsele de patiserie , vata de zahar sau porumbul fiert. La fel de bine se vand suvenirurile, bijuteriile hand made si produsele de artizanat sau jucariile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.