LĂMURIRI DE LA TRIBUNALUL SIBIU

0
230

Având în vedere necesitatea mutării sediului Tribunalului Sibiu şi a Judecătoriei Sibiu în clădirea situată în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33, conform contractului de închiriere încheiat în urma licitației organizate în vederea închirierii unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru desfășurarea activității celor două instanțe;

Raportat la amplitudinea operaţiunilor de transport, complexitatea lucrărilor de reamenajare a birourilor şi aparaturii electronice;

Având în vedere situaţia epidemiologică actuală şi necesitatea protejării populaţiei şi a personalului instanţei de riscul îmbolnăvirii cu virusul Covid 19;

Având în vedere că termenele acordate deja în perioada 18 mai – 30 iunie se suprapun cu perioada de mutare, iar părţile nu sunt citate pe ore, pentru a asigura un flux redus, raportat şi la echipa amplă de persoane  care va asigura operaţiunile de mutare;

Aducem la cunoștință opiniei publice că în perioada  15 mai 2020 – 01 iunie 2020, activitatea  celor două instanțe se va desfășura după aceleași reguli stabilite pe perioada stării de urgentă, în conformitate Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României din 14 aprilie 2020.

Așadar, în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, la nivelul Tribunalului Sibiu se vor soluționa doar cauzele în privința cărora, pe perioada stării de urgentă, legiuitorul a stabilit caracterul urgent, în funcție de specificul fiecărei secții. Lista cauzelor urgente ce urmează să fie soluționate în această perioadă este publicată pe portal fiecărei instanțe.

În aceste cauze, citarea se va face la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, la sala G (pentru Tribunalul Sibiu) și  la sala J (pentru Judecătoria Sibiu).

Totodată, se  interzice în continuare accesul publicului în incinta clădirii Tribunalului Sibiu, cu excepția părților din cauzele urgente, în cazul în care prezența lor este obligatorie, precum şi a avocaților care au delegații în dosare.

Se recomandă depunerea înscrisurilor prin mijloace de comunicare electronică permise de lege (e-mail, fax), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poștă, dacă este solicitat de instanță.

În această perioadă, acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse la cele două instanțe prin mijloace de comunicare la distanță, sau personal în locul special amenajat la intrarea în sediu, în intervalul  orar 8,30 – 12.30.

În această perioadă, studiul dosarelor nu va fi permis decât în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului pe bază de parolă și utilizator (prin accesarea www.tribunalulsibiu.ro), sau în cadrul instanței, la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, în locul special amenajat la intrarea în sediu  prin accesarea computerelor puse la dispoziția publicului cu asistența personalului arhivei, în intervalul orar 9-12.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Sibiu poate fi contactat în această perioadă exclusiv prin intermediul telefonului (0269/217104, int. 131) sau adresa de e-mail: tribunalul.sibiu@just.ro.

Procedura de lucru efectivă a compartimentelor din cadrul Tribunalului Sibiu este stabilită prin Decizia nr. 2/2020 și prin Decizia nr. 3/2020 de președintele instanței. Cele două decizii sunt publicate pe portalul instanței.

În ce privește dosarele cu termene de judecată stabilite după data de 18 mai 2020, termene care au fost acordate la sediul actual, acestea vor fi preschimbate cu termene noi, începând cu data de 2 iunie 2020 inclusiv, la sediul din strada Ocnei nr. 33, cu păstrarea aceleaşi săli de judecată, dar în mod obligatoriu prin stabilirea unei programări a cauzelor pe ore, în scopul evitării aglomerației, aşa cum consideră oportun fiecare complet de judecată în parte. Lista dosarelor cu termenele de judecată ce au fost preschimbate se va afișa pe portalul instanței.

În ce privește cauzele suspendate de plin drept  în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 6  din  Decretul nr. 195/16.03.2020, acestea vor fi repuse pe rol imediat după încetarea stării de urgenţă, iar termenele  de judecată vor fi acordate la noul sediu din Sibiu,  str. Ocnei nr. 33, începând cu data de 2 iunie 2020.

Începând cu data de 2 iunie 2020, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu își vor desfășura  întreaga activitatea la noul sediu, situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33.

Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.