Juncker, după o discuţie cu Iohannis: Avem nevoie de mai multă solidaritate. Preşedinţie: România e solidară cu UE, dar fără cote obligatorii

0
407

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a discutat duminică, prin telefon, cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu lideri ai altor state europene, înaintea reuniunii Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne pe tema imigraţiei, programată luni. Într-un răspuns transmis MEDIAFAX, Administraţia Prezidenţială spune că şeful statului l-a asigurat pe preşedintele CE de faptul că România este solidară cu UE în criza imigranţilor.

Într-un răspuns oficial transmis agenţiei MEDIAFAX, Adiministraţia Prezidenţială spune că preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au avut o convorbire telefonică, duminică, în care şeful statului român şi-a exprimat solidaritatea în privinţa crizei imigranţilor, arătând că România participă la programe europene pentru sprijinul refugiaţilor, cum este de exemplu programul Frontex.

Pe de altă parte, Iohannis a reiterat poziţia în privinţa refugiaţilor potrivit căreia România respinge cota obligatorie, a mai precizat sursa citată.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a scris, duminică, pe Twitter, că în cursul zilei a discutat prin telefon cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu lideri ai altor state europene, înaintea reuniunii Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne pe tema imigraţiei, programată luni.

„Tocmai am avut o conversaţie cu Klaus Iohannis, preşedintele României, pentru pregătirea Consiliului extraordinar de luni al miniştrilor de Interne”, a transmis Juncker prin Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.