Intrecerea carutelor la Marpod

0
422

De cinci ani incoace, de Sfanta Marie Mica, satenii din localitatea sibiana Marpod participa la o intrecere a carutelor, mai putin conformista. Atelajele se intrec in probe inedite de viteza si indemanare precum cele de slalom printre jaloane sau parcare cu spatele.

Una dintre cele mai populare si mai indragite competitii cu atelaje din judet s-a desfasurat sambata, la Marpod. Celebrul Raliu al Carutelor aduna an de an, pe dealul din jurul satului, sute de curiosi si turisti, dar si curajosi care se incumeta sa se inscrie cu calul si caruta in competitie. In cadrul concursului, concurentii au de facut slalom printre jaloane, viraje, insa cea mai dificila proba este, fara indoiala, parcarea cu spatele intre jaloane si baloti de paie. Totul se puncteaza, iar juriul este extrem de exigent si nu iarta nicio greseala. Pentru fiecare manevra, fie ca este vorba despre slalom, viraj, parcare ssau timp de parcurgere a traseului, concurentii primesc de la membrii juriului intre 0 si 5 puncte. La final, se face media si sunt desemnati castigatorii. Satenii se inscriu in numar mare la concurs, pentru a-si demonstra indemanarea. Pentru unii, probele sunt usoare, dar pentru altii, grele.Ideea acestui raliu i-a venit in urma cu cinci ani unei nemtoaice stabilite la Marpod. De atunci, an de an, cursa este din ce din ce mai spectaculoasa si mai antrenanta, si atrage tot mai multi turisti. Totul se termina cu o petrecere campeneasca in toata regula.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.