Intervenție la Valea Vișeului

0
276

În data de 15.06 a.c., în jurul orei 17.00, polițiştii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului au observat în trafic, între localitățile Valea Vișeului și Bistra, un cetăţean român, care se deplasa în viteză la volanul unui Audi A4 înmatriculat în România şi despre care se dețineau date ca are preocupări în sfera activităților de contrabandă.

A fost declanşată o acţiune specifică în vederea opririi si verificării autoturismului, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au constatat că, la scurt timp dupa ce a fost observat, soferul autoturismului monitorizat, care rula cu o viteza excesivă, a fost implicat într-un accident cu o altă maşină, marca Mercedes ML, înmatriculată în Romania.

În urma accidentului, vehiculul marca Audi A4 a fost proiectat în râul Vişeu, conducătorul auto fiind grav accidentat, iar autoturismul marca Mercedes a fost avariat, în interior aflându-se trei persoane.
Imediat, poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor conducătorului auto si au anunțat SNUAU 112.

La fața locului s-au prezentat două echipaje de ambulanță și două echipaje SMURD care au acordat primul ajutor pasagerilor autoturismului avariat, precum și șoferului autoturismului căzut în râul Vișeu, care a fost transportat la spital. De asemenea, a fost anunțat un echipaj de la Poliția Orașului Vişeu de Sus care derulează cercetări cu privire la producerea accidentului.

În autoturismul marca Audi A4 au fost descoperite 5 colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau 2.990 de pachete cu țigări, de proveniență Belarus și Duty Free, de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei. În cauză poliţiştii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.