INFORMARI DE LA IJP SIBIU

stiri redactie

UPDATE: Incident Turnu Roșu, 5 aprilie

Ca urmare a cercetărilor efectuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, la data de 6 aprilie a.c., față de bărbatul în cauză s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Tinere cercetate penal pentru furt

La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 16,30, angajata unei societăți comerciale a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a depistat două tinere care au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin situat pe strada Profesor Ioan Moga din municipiul Sibiu.

La fața locului, polițiștii au identificat două sibience în vârstă de 16, respectiv 18 ani, care, în cursul zilei de ieri, ar fi intrat în magazin în repetate rânduri și ar fi sustras bunuri alimentare în valoare de 300 de lei.

În cauză s-a deschis un dosar penal privin săvârșirea infracțiunii de furt, iar cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, un echipaj din cadrul Poliției Locale Mediaș a oprit un conducător auto care circula la volanul unui autoturism pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

Testarea alcoolscopică a șoferului în vârstă de 46 de ani, din Jud. Constanța, a rezultat într-o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice.

În cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, cercetările fiind preluate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 21,30, în municipiul Sibiu, pe Calea Șurii Mari, polițiștii sibieni au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus spre strada Lungă.

Șoferul însă și-a continuat deplasarea pe strada Rusciorului și apoi pe Aleea Petuniei, unde a fost depistat de către echipajele de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un sibian în vârstă de 42 de ani, care nu deține dreptul de a conduce și a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul refuzând recoltarea probelor biologice.

Astfel, pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

69 DE CAZURI DE COVID LA SIBIU

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.700de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 57de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentruacestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro