În 5 decembrie Alexandra Ungureanu concerteazã la Cisnãdie

0
142

Cisnãdia pãstreazã și în acest an recordul celui mai înalt brad de Crãciun din țarã și se poate lãuda, în continuare, cu un iluminat festiv comparabil cu cel al marilor orașe. Ziua de 5 decembrie a devenit data la care, în fiecare an, se aprind instalațiile luminoase ce împodobesc orașul, iar acest moment e transformat în sãrbãtoare în orașul de la poalele Mãgurii. Nume mari ale scenei românești au aprins în ultimii ani iluminatul festiv de la Cisnãdie, printre ei numãrându-se Smiley, Loredana, Carla’s Dreams.

În acest an, autoritãțile din Cisnãdie vor aduce pe scena din Piața Revoluției tot un nume celebru, artista Alexandra Ungureanu, urmând sã concerteze atât pentru localnici, cât și pentru turiștii așteptați într-un numãr cât mai mare. Alexandru Ungureanu va concerta la Cisnãdie în 5 decembrie, începând cu ora 17.30, dupã spectacolul de teatru oferit copiilor, de la ora 16.30. Primarul Gheorghe Huja spune cã: „I-am obișnuit pe cisnãdieni, dar și pe sibienii care vin în numãr mare la aprinderea iluminatului festiv de la Cisnãdie cu spectacole deosebite. Ne-am propus sã aducem, în fiecare an, nume mari ale muzicii românești, iar Alexandra Ungureanu si-a construit un solid portofoliu profesional, fiind castigatoare a multor trofee la festivaluri muzicale nationale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.