IJJ SIBIU – Sfârșit de săptămână în siguranță

0
197

În acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, precum și pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare cu scopul de a preveni și combate efectele pandemiei de Covid-19, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu vor acționa atât independent cât și în sistem integrat pentru supravegherea desfăşurării activităților care vor avea loc pe raza județului.

Sens în care, Jandarmeria Sibiu face apel către toţi cetățenii să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară (purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice față de celelalte persoane prezente).

În contextul sărbătoririi Floriilor, le recomandăm cetățenilor care vor participa la slujbele organizate, să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte un comportament civilizat. 

De asemenea, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile montane Păltiniș și Bâlea, pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. 

          Pentru evitarea producerii unor situații nedorite, jandarmii montani sibieni transmit  următoarele recomandări:

• Înainte de a pleca în drumeție, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) și prognoza meteo;

• Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, trusa de prim-ajutor, dispozitive de localizare și telefonul mobil;

• Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

• În cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;

•Evitați zonele aglomerate, aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi respectând regulile de protecţie şi distanţare socială impuse în această perioadă. 

În cazul apariţiei unei situaţii în care poate fi pusă în pericol siguranța lor, cetățenii pot solicita ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitiv.

Jandarmeria Sibiu le urează LA MULȚI ANI cu  sănătate tuturor celor care își sărbătoresc onomastica, astăzi de Sfântul Gheorghe și duminică, de sărbătoarea Floriilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.