ICCJ: Preşedintele Cj Sibiu, condamnat definitiv pentru conflict de interese

0
448

Preşedintele (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă  la un an de închisoare cu suspendare, pentru că în mandatul său de deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, aceasta obţinând astfel peste 35.000 de lei.

Decizia a fost luată luni, 14 septembrie, în urma apelului făcut de preşedintele CJ Sibiu. Magistraţii au dispus respingerea apelului declarat de Cindrea ca nefondat, în sedinţa Completului de 5 judecători.

“Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Cindrea Ioan împotriva sentin?ei penale nr.1071 din data de 10 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Sectia Penală, în dosarul nr.2526/1/2014. Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2015”, se arată în motivarea deciziei.

În prezent, Ioan Cindrea este preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, fiind ales la scrutinul din 2012. Totodată, Cindrea conduce organizaţia judeţeană a PSD Sibiu din 1996.

Cindrea s-a suspendat din funcţia de şef al PSD în decembrie 2014, după condamnare, dar a revenit în partid la insistenţele lui Liviu Dragnea.Este pentru prima dată când un ales al sibienilor în administraţia judeţeană este condamnat penal , pe durata mandatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.