Hambasan, dezamagit

Hila Ovidiu

,,Sunt profund dezamagit de atitudinea jucatorilor”. Este declaratia presedintelui clubului de fotbal CSU Vointa Sibiu, Ioan Hambasan, care a fost surprins de actiunea jucatorilor de la meciul cu Universitatea Cluj, de marti seara, pierdut de „alb-verzi” cu scorul de 3-1.

Hambasan a declarat, ca este dezamagit de modul in care au ales jucatorii sai sa protesteze pentru faptul ca exista unele restante financiare. Fotbalistii sibieni au intarziat debutul intalnirii de pe „Cluj Arena” cu 10 minute si au intrat pe gazon purtand banderole albe pe brat. „Sunt dezamagit de modul lor de a protesta. Inaintea plecarii spre Cluj, luni, la pranz, am avut o discutie cu ei, i-am rugat sa inteleaga situatia si credeam ca am ajuns la un consens. In momentul acesta, clubul are sa le plateasca jucatorilor un salariu si inca jumatate, restanta de 6 zile. Ar fi trebuit sa le fie virati banii pe data de 10. Sa nu uite, in schimb, ca in proportie de 75 sau 80 la suta si-au incasat primele, iar rezultatele nu se vad, echipa e la retrogradare. Daca ei au intrat pe teren cu banderole albe pe brat, eu ar trebui sa fiu cu totul imbracat in alb, tot in semn de protest, pentru ca, in 7 meciuri, au luat un singur punct. Asta imi e rasplata dupa 4 ani de sacrificii, in care m-am luptat sa tin aceasta echipa si sa o aduc pana in elita fotbalului romanesc. Sunt convins ca nu este echipa in Liga I care sa nu aiba probleme financiare, iar in alte parti restantele sunt si mai mari, la anumite cluburi chiar foarte mari, dar jucatorii acestora nu intarzie meciul cu 10 minute si nu poarta banderole albe pe brat”, a declarat Hambasan. Dupa 33 de etape, CSU Vointa este pe locul 16 in clasament, cu 29 de puncte, si matematic e retrogradata in Liga a II-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Noaptea muzeelor.Pregatirile au intrat in linie dreapta

Weekend extrem de incarcat din punct de vedere cultural la Sibiu. In perioada 18-20 mai vor avea loc o serie de evenimente care mai de care mai interesante. Cap de afis este Noaptea Muzeelor, actiune pentru care CNM Astra s-a pregatit temeinic. Practic la momentul de fata sunt puse la […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro