Garda Forestieră Brașov exercită pe raza de competență, în domeniul silviculturii și în domeniul cinegetic, funcțiile de implementare, de avizare, de reprezentare, de monitorizare, inspecție și control.

0
192

Suprafața fondului forestier situat pe raza de activitate a Gărzii Forestiere Brașov este 1.062.570 ha, împărțită pe județele arondate astfel: județul Brașov – 205.317 ha, județul Sibiu – 202.058 ha, județul Covasna – 171.691 ha, județul Harghita – 264.109 ha și județul Mureș –219.395 ha.

            Conform actelor normative în baza cărora Garda Forestieră Brașov își desfășoară activitatea, instituția noastră are și sarcina de a controla modul de respectare a normelor tehnice și legislația specifică cu privire la proiectarea şi executarea lucrărilor de împădurire şi regenerare a pădurilor, plecând de la stadiul de puiet și terminând cu aprobarea controlului anual al regenerărilor care urmărește an de an lucrările de  împădurire și închegarea unui nou arboret (atingerea stării de masiv).

            În acest context, vă aducem la cunoștință că în cursul anului 2020structurile private care administrează fondul forestier (mai puțin fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva) de pe raza de competență a Gărzii Forestiere Brașov au avut planificatelucrări de împăduriri peo suprafață de 1.126 ha și au realizat plantații pe 1.131 ha, folosind un număr de   4.970.504 puieți,chiar dacă în cursul anul anterior au apărut probleme, blocaje și restricții cauzate de stările de urgență și alertă, în urma evoluției infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Repartizareape județe a suprafețelor regenerate și a numărului de puieți este următoarea: județul Brașov – 231 ha, cu 1.137.199 puieți, județul Sibiu – 157 ha,cu 736.285 puieți, județul Covasna – 170 ha, cu 813.569 puieți, județul Harghita – 518 ha, cu 2.047.551 puieți, respectiv județul Mureș – 55 ha, 235.900 puieți.

De asemenea a fost regenerată natural o suprafață de 1.050 ha,  repartizată pe județe astfel: județul Brașov – 340 ha, județul Sibiu – 92 ha, județul Covasna – 236 ha, județul Harghita – 310 ha și județul Mureș – 72 ha.

            În ceea ce priveșteanul 2021, lucrările de regenerarevor continua, fiind prognozate a fi împădurite 1.033 ha, cu un număr de   4.596.850 puieți, repartizate pe județe astfel: județul Brașov – 247 ha, cu 1.099.150 puieți, județul Sibiu – 162 ha, 720.900 puieți, județul Covasna – 120 ha, cu534.000 puieți, județul Harghita – 449 ha, cu1.998.050 puieți și județul Mureș – 55 ha, cu244.750 puieți.

            Suprafața propusă a fi regenerată natural pentru anul 2021 este de 994 ha,  repartizată pe județe astfel: județul Brașov – 387 ha, județul Sibiu – 107 ha, județul Covasna – 182 ha, județul Harghita – 248 ha și județul Mureș – 70 ha.

            În scopul îndeplinirii cu continuitate a funcțiilor de protecție atribuite pădurii, subliniem faptul că silvicultorii urmăresc îndeaproape evoluția stării arboretelor și condițiile de regenerare, astfel încât, prin executarea lucrărilor silvice la momentul potrivit, să fie favorizată și promovată regenerarea naturală. În cazul suprafețelor mai mari de 0,5 hectare, dezgolite în urma doborâturilor produse de vânt sau zăpadă sau în urma aplicării tăierilor rase/definitive, personalul silvic are obligația reîmpăduririituturor suprafețelor afectate în termenul legal de 2 ani (în anumite situații justificate se poate ajunge până la maximum 5 ani).

            Toate aceste operațiuni presupun eforturi organizatorice, logistice și financiare însemnate și de durată, din partea tuturor factorilor implicați – proprietari, administratori, agenți economici care furnizează puieți forestieri, instituții de control. 

            Facem precizarea că sumele necesare lucrărilor de reîmpădurire sunt acoperite din fondul de conservare și regenerare, fond constituit la nivelul fiecărui ocol silvic și alimentat cu un procent cuprins între 10% și 25% din valoarea lemnului exploatat și vândut legal, conform prevederilor art. 33, din Legea 46/2008 – Codul Silvic, cu completările și modificările ulterioare.

            Garda Forestieră Brașov va acordași în continuare o atenție deosebitătuturor acțiunilor de verificare și control, astfel încât să fie respectate normele tehnice și prevederile legale cu privire la proiectarea şi executarea lucrărilor de împădurire şi regenerare a pădurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.