Egal cu F.C. Viitorul

A.F.C. Hermannstadt vs F.C. Viitorul, scor final: 1-1. Partida disputată aseară pe Stadionul Trans-Sil din Tg.Mureș a contat pentru etapa a XVI-a a Ligii I și chiar dacă scorul final indică un duel strâns, în teren lucrurile au stat diferit, judecând după statistici. Antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt a început cu următorul prim 11: Novo – Luchin, Viera, Stoica, Bușu – Dumitriu, Dâlbea, Offenbacher – Vodă, Debeljuh, Buzan. Pe parcrsul partidei au intrat Petrișor Petrescu în locul lui Alexandru Vodă, Afonso Taira în locul lui Daniel Offenbacher și Yazalde în locul lui Mihai Dumitriu.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 14 prin Achim după un penalty acordat de centralul Adrian Cojocaru pentru un duel între Gabi Iancu și fundașul Ionuț Stoica. În minutul 40, arbitrul dictează penalty de această dată pentru FCH, după un henț făcut în careu de Bogdan Țîru, căpitanul F.C. Viitorul. Petrișor Petrescu ratează, însă, la fel și Debeljuh la respingerea portarului Căbuz. Atacantul croat se revanșează câteva minute mai târziu și înscrie după o centrare a a lui Ousmane Viera. În minutul 75 Petrișor Petrescu este eliminat pentru al doilea cartonaș galben primit pentru un fault în zona careului, iar arbitrul central arată din nou punctul cu var. Gabi Iancu ratează și scorul rămâne egal până la finalul partidei. Spre finalul meciului, arbitrul central i-a arătat cartonaș roșu lui Eugen Neagoe, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt.

,,Am fost eliminat de arbitru pentru prima dată în cariera de antrenor. Nu m-am simțit bine și am plecat după bancă spre vestiar, iar arbitrul mi-a arătat cartonașul roșu. Da, am greșit. Am plecat după bancă, dar nu știu ce se întâmplă cu greșelile de arbitraj care se fac etapă de etapă. Am jucat împotriva unei echipe care este printre cele mai bune din campionat. Gheorghe Hagi merită felicitat, dar în această seară  F.C. Viitorul nu și-a creat nici o ocazie! De aici până la a da arbitrul două penaltyuri în maniera în care le-a dat este … jenant! Puteam să și câștigăm jocul, dar plecăm cu un punct. Jucătorii noștri au făcut un efort fantastic. Tactic am stat foarte bine. Toate în viață se plătesc. Este păcat să se ajungă la astfel de lucruri! Indiferent de consecințe, am spus realitatea! ”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt

În fața unui adversar cu cele mai multe goluri marcate până acum în acest sezon, FCH și-a creat 6 ocazii de gol și a avut două șuturi periculoase pe spațiul porții. De cealaltă parte, F.C. Viitorul, echipa antrenată de Gheorghe Hagi, a avut doar 3 ocazii de gol, însă acestea nu au pus în pericol apărarea echipei sibiene. În următoarea etapă, A.F.C. Hermannstadt va juca în deplasare cu Universitatea Craiova.

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS