Doamna Chiajna este Personalitatea Zilei

Fiica lui Petru Rareş şi a doamnei Maria, nepoata lui Ştefan cel Mare, a fost căsătorită cu domnul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. După moartea mamei sale a fost crescută de cea de-a doua soţie a lui Rareş, doamna Elena. Căsătoria cu domnul muntean a avut loc după 25 iunie 1546 şi, după unele surse, l-a influenţat în politica sângeroasă dusă de acesta împotriva boierilor, din rândurile cărora a măcelărit o mulţime pentru a-i cuminţi şi a le lua averile. Au avut împreună şapte copii, trei băieţi Petru, Mircea şi Radu şi patru fete, Anca, Alexandra, Marina şi Dobra.
În martie 1554 îşi urmează soţul la Constantinopol, chemat pentru a răspunde în faţa sultanului, în exilul din Etiopia (din martie 1555) sau Anatolia (din 1557). După moartea lui Mircea Ciobanul, survenită în septembrie 1559, Chiajna, „o femeie fără pic de ruşine, dar cu o minte de bărbat, care duce totul” (călătorul străin G. A. Gromo), şi-a concentrat toată energia, folosind orice mijloace interne şi uneltiri la Constantinopol, pentru a obţine şi a păstra tronul pentru fiul ei, Petru. Au avut loc trei bătălii cu oştile boierilor pribegi, în toamna lui 1559 la Româneşti, Şerpăteşti şi Boian, în urma cărora fiul ei a urcat pe tronul Ţării Româneşti. Meritul mamei a fost cu atât mai mare cu cât Petru cel Tânăr era, de fapt, un copil, având doar 13 ani la preluarea domniei.
A făcut tot posibilul pentru a contracta căsătorii profitabile pentru copiii ei , dar majoritatea au eşuat. În 1561, a peţit pentru Petru pe Elena, fiica lui Nicolae Cherepovici, fost ban de Lugoj şi Caransebeş, căsătoria având loc la Sibiu, în 22 august 1563, cu Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, ca naş. Căsătoria a fost ruptă la cererea doamnei şi, „…la 22 ianuarie 1564 s-a adus înapoi, de la Petru vodă, fata lui N. Cherepovici, din pricina Mircioaiei” (cronicarul braşovean Ostermayer).
O altă căsătorie ratată a fost cea dintre fiica ei Maria şi Iane Cantacuzino, fratele renumitului Şeitan-oğlu, apropiatul elitei constantinopolitane, căruia i s-a promis fata cu zestrea ce i se cuvenea, dar pe drumul spre capitala otomană aceasta este răpită de un grup de boieri, care, se pare, avea acceptul doamnei, ce dorea să o mărite cu nepotul patriarhului ecumenic, Stamate Paleologul. Cei doi mari nemulţumiţi, Ioan Sigismund şi Şeitan-oğlu, la care s-a alăturat şi ambasadorul francez la Poartă, Grandchamps, un alt pretendent refuzat de Chiajna, oameni cu mare influenţă, au uneltit împotriva ei. În martie 1568, Petru cel Tânăr a fost chemat la Constantinopol să aducă el însuşi tributul; acesta s-a conformat fără a bănui că va fi mazilit. A fost întemniţat o vreme, apoi surghiunit la Iconium, în Asia Mică. Doamna vine cu ceilalţi copii la Constantinopol pentru o ultimă încercare de a redobândi tronul. În iulie 1568 se întâlneşte cu Petru la Gallipoli şi pornesc împreună spre locul exilului, unde au ajuns în luna august a aceluiaşi an, când fostul domn, foarte slăbit, moare.
După o vreme în care a căzut pradă sărăciei, fiind nevoită să-şi câştige existenţa ocupându-se cu negustoria şi ţesutul, Chiajna a folosit alianţele matrimoniale realizate cu ajutorul celorlalţi copii ai săi pentru a recăpăta influenţă la Constantinopol, de unde s-a implicat în continuare pentru a unelti faceri şi desfaceri de domnie în ţările române. O vreme a locuit la Alep, în Siria, unde, în ianuarie 1569, trăia împreună cu ceilalţi copii ai săi, din 20 de aspri pe zi, acordaţi de sultan, după cum o găsise călătorul L. Rauchwolffen, care afirma despre ea că era „o femeie pricepută, cunoscătoare a limbilor turcă şi arabă”. Neavând altă soluţie de a-şi ameliora situaţia, îşi mărită una dintre fiice, Ana, cu sanğeac-beiul de Magnesia, viitorul sultan Murad III (1574 – 1595), „după obiceiul păgânesc”. Totodată îşi sfătuieşte cei doi fii, Mircea şi Radu, să treacă la Islam (1571). Nu se cunoaşte cu certitudine unde şi când a murit.
Eroină a operei Doamna Chiajna, scrisă de Alexandru Odobescu în 1860, cea care a fost caracterizată ca fiind o „femeie foarte uşoară” (Ioan Sigismund), „femeie cu pofte monstruoase” (agentul imperial la Poartă), „târfă publică” (agentul veneţian la Poartă), a demonstrat că a fost o fire extrem de puternică şi fără scrupule, „… femeia vremii, a unor vremi, când viaţa omenească, nu numai în Orient, în lumea întreagă… era desconsiderată… Aşa încât această Doamnă română n-a fost în afară de mentalitatea normală a epocii în care a trăit, şi în tot cazul a fost sub ceea ce legenda a făcut din ea” (C. Gane).

No Comment

Leave a Reply

*

*