Declaraţie ŞOC: Sunt WC-ul public al Păltinişului! Vezi cine şi de ce spune asta!

0
497

Milena Boţa, deţinătoarea telescaunului din staţiunea sibiană Păltiniş, a şocat, miercuri, prin declaraţiile făcute în cadrul lansării oficiale a Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal Paltinis-Cindrel. Într-o manieră debordantă, Milean Boţa a declarat că este “WC-ul public” al staţiunii, în timp ce făcea referire la starea de fapt a amenajărilor şi investiţiilor din zonă.

“Să vedeţi câte probleme sunt aici în Păltiniş! Să vedeţi că nu există canalizare, că nu există un WC public, stimate domnule Şovăială (n.r. C-tin Şovăială, vicepreşedintele CJ Sibiu)! Eu sunt WC-ul public al Păltinişului! La mine vin toţi să se şteargă. Trag apa la mine, iar eu plătesc. Ori, lucrurile astea nu se cunosc în Păltiniş“, a declarat Milena Boţa în timpul dezbaterilor.

Femeia a mărturisit cum, de fapt, în lipsa implicării primăriilor care au terenuri în zonă sau a Consiliului Judeţean Sibiu, este un fel de stăpân al Păltinişului, fiind persoane care deţine cheia locaţiei unde este amplasat punctul de alimentare cu energie electrică pentru întreaga staţiune.

În acest sens Milena a istorisit cum, în ianuarie 2015, întreaga staţiune a rămas fără curent iar soluţia a fost doar la ea: “Dacă eu nu deschideam uşa, nu se întâmpla nimic. Cheia e la mine!”.

La finalul intervenţiei care i-a surprins pe cei prezenţi, din poziţia de investitor în Păltiniş, Milena Boţa le-a recomandat celor prezenţi: Zdrobiţi-vă să aduceţi bani! Cu 2 milioane de euro nici măcar tunuri de zăpadă nu puteţi pune!”.

Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal Păltiniş-Cindrel a fost lansat oficial miercuri, în staţiunea Păltiniş, în prezenta coordonatorilor, reprezentanţii Consiliului Județean Sibiu, a arhitectului şef al judeţului, Corneliu Drăgan, arhitectul şef al Municipiului Sibiu, Ioana Urdea, alături de primarii din Mărginimea Sibiului: Rășinari, Poplaca, Cristian, Gura Râului, Sadu, Orlat şi Rîu Sadului.

Elaborarea documentaţii de urbanism care permite dezvoltarea de investiţii în zona Cindrel a durat aproape 3 ani şi a costat 572.928 lei, sumă alocată de la bugetul CJ Sibiu.

sursa: stiridesibiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.