Chuck Berry „a lansat o melodie noua” la 4 zile dupa moartea sa

La patru zile dupa moartea legendarului muzician american Chuck Berry, considerat unul dintre pionierii genului rock and roll, casa sa de discuri, Dualtone Record, a facut publica o noua melodie compusa si interpretata de acesta, inclusa pe un album ce urmeaza sa fie lansat in curand.

„Big Boys”, o combinatie de chitara electrica, blues si country, este primul single de pe un album nou al chitaristului, care va fi lansat la 16 iunie, asteptat de 38 de ani de fanii acestuia, informeaza AFP. Intitulat simplu „Chuck”, acesta va fi primul produs discografic al muzicianului din St. Louis lansat pe piata dupa „Rock It”, din 1979.

„Big Boys” aminteste de „Johnny B. Goode”, unul dintre hiturile artistului. Acompaniata de o partitura de pian cu puternice influente rock, piesa prezinta o linie melodica in stilul sonoritatilor clasice rock’n’roll si se incheie cu un solo interpretat de un alt mare chitarist, Tom Morello, din trupa americana Rage Against The Machine, mai arata sursa citata.

Si versurile, ce vorbesc despre flirturi adolescentine petrecute intr-o scoala de dans, amintesc la randul lor de hiturile vechi ale artistului si de tematica preferata a sa, miscarea de emancipare a tinerilor din anii ’50.

In luna octombrie a anului trecut interpretul si compozitorul american anuntase lansarea acestui nou album, cu ocazia implinirii a 90 de ani de viata. Vestea a uimit lumea muzicala, Chuck Berry aflandu-se intr-un con de umbra in ultimele decenii.

In timpul compunerii si inregistrarii pieselor incluse pe albumul „Chuck”, artistul american a simtit un sentiment imens de bucurie si de satisfactie, potrivit casei sale de discuri.

„Desi cu inimle indurerate, stim ca Chuck nu a avut o dorinta mai mare decat aceea de a vedea ca acest album apare in toata lumea. Nu exista nici o modalitate mai buna de a celebra si de a omagia cei 90 de ani din viata lui decat prin muzica sa”, se mai arata in comunicatul casei de inregistrari.

„Chuck” se pare ca ar contine si o urmare a celebrei piese a pionierului rock’n’roll „Johnny B. Goode”, intitulata „Lady B. Goode”. Iesita pe piata in 1958, melodia „Johnny B. Goode” vorbea despre visul american al noii generatii, infatisand povestea unui chitarist tanar si sarac, in cautarea succesului. Cantecul a fost considerat atat de semnificativ pentru istoria muzicii incat a fost selectat, printre alte melodii trimise in spatiu in timpul misiunii Voyager, avand ca destinatie o posibila forma de viata extraterestra.

O alta piesa, „Jamaica Moon”, inclusa pe noul album, aduce aminte de un alt succes al lui Chuck Berry, „Havana Moon”, compus dupa o vizita a sa in aceasta tara insulara.

Plasat alaturi de Elvis Presley in categoria pionierilor acestui gen de muzica, chitaristul si cantaretul american Chuck Berry a incetat din viata la 18 martie 2017, la varsta de 90 de ani.

No Comment

Leave a Reply

*

*

POPULAR POSTS