Chirurgul Constantin Ploscaru, care a atacat un alt medic cu un bisturiu în sala de operaţie, a fost plasat în arest la domiciliu

0
408

Medicul Constantin Ploscaru, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, acuzat că a atacat cu un bisturiu, în sala de operaţie, un alt medic chirurg, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor.Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, duminică, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Constantin Ploscaru pentru tentativă de omor. Totodată, procurorii au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia.Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus faţă de Ploscaru măsura arestării preventive la domiciliu pentru 29 de zile.Procurorii au contestat decizia, contestaţia urmând să fie soluţionată de Curtea de Apel Piteşti.Potrivit comunicatului, sâmbătă, între „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. (ambii medici chirurgi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea) a avut loc un conflict spontan în blocul operator-chirugie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.În urma agresiunii, persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, iar leziunile suferite necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri.Investigaţiile au fost făcute cu sprijinul ofiţerilor de poliţie de la Poliţia Judeţeană Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.