Cătălin Duru a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a zburat deasupra apei

0
883

Românul Cătălin Alexandru Duru a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a zburat cu un dispozitiv desprins din filmele SF, deasupra apei.Inventatorul canadian de origine română a reuşit cea mai mai lungă deplasare continuă cu ajutorul unui dispozitiv ‹hoverboard›, placă autopropulsată, deasupra unui lac din Canada.Recordul românului a fost înregistrat de World Guiness Records.Cătălin Alexandru Duru a reușit să se deplaseze continuu pe o distanță de 275,9 metri, la o înălțime de aproximativ 4,8 metri, deasupra lacului Ouareau, în provincia Quebec, cu ajutorul plăcii autopropulsate realizate de el.Placa poate fi folosită pentru deplasare luându-se în calcul orice tip de suprafață, însă de obicei efectuează testele deasupra întinderilor de apă pentru că poate ajunge la ‘înălțimi înspăimântătoare’ și motoarele ar putea să cedeze la un moment.”Am vrut să demonstrez că este posibil un zbor stabil cu ajutorul unei plăci autopropulsate, iar un om poate sta pe ea și să o controleze cu picioarele”, a declarat Alexandru Duru.Succesul lui Cătălin Alexandru Duru arată că a depășit de mai bine de cinci ori distanța înregistrată anterior ca record mondial de World Guiness Records, respectiv 49,98 de metri, pentru o deplasare continuă cu o astfel de placă autopropulsată.La doar două zile de la postarea pe youtube a filmulețului cu zborul deasupra apei, acesta a înregistrat peste 2,5 milioane de vizualizări și peste 1300 de comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.