BRAŞOV – 40 de vagoane pline cu lemn, descoperite

Garda Forestieră Brașov în timp ce desfășura o acțiune specifică de control pe linie de transport materiale lemnoase pe căile ferate române, împreună cu Biroul Județean de Poliție Transporturi Covasna și cu IPJ Covasna, a identificat în a doua parte a lunii mai, un transport de material lemnos cu destinația finală județul Covasna, respectiv un tren de marfă compus din 40 vagoane, la care în documentele de însoțire era trecută specia pin, iar din verificări reieșind că lemnul transportat era specia molid.

       Din verificări și măsurători a reieșit că întreaga cantitate de materiale lemnoase, respectiv 1609,94 mc este din specia molid (și nu pin, cum reieșea din documentele de însoțire). S-au aplicat două sancțiuni contravenționale la cele două firme expeditoare a câte 5000 lei, cu măsura complementară de reținere în vederea confiscării.

       În timpul desfășurării acestei acțiuni, Garda Forestieră Brașov a fost informată de către Garda Forestieră Cluj de existența unui tren cu materiale lemnoase, cu destinația județul Covasna, care nu corespunde din punct de vedere al speciei, astfel instituția noastră a extins verificările și asupra acestui transport. Din verificări și măsurători a reieșit că întreaga cantitate de materiale lemnoase, respectiv 1965,66 mc este din specia molid (și nu pin, cum reieșea din documentele de însoțire). S-au aplicat două sancțiuni contravenționale la cele două firme expeditoare a câte 5000 lei, cu măsura complementară de reținere în vederea confiscării.

       În vederea identificării legalității transportului și a speciei materialului lemnos transportat, garnitura de tren a fost descărcată și măsurată în stația de destinație finală, în prezența organelor de control și a reprezentanților societății de destinație.

       Precizăm faptul că, ambele transporturi făceau obiectul unui import de materiale lemnoase și proveneau din Cehia și Slovacia.

       În urma acestor acțiuni au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în cuantum de 20000 lei, care au fost achitate, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost predată în custodie celei mai apropiate structuri silvice.

       Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare, activități de verificare și control a transporturilor desfășurate pe căile ferate din raza de competență a acesteia și anunță pe această cale că orice transport de pe teritoriul României, trebuie să respecte legislația în vigoare.

Toate acțiunile se vor desfășura avându-se în vedere măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Evoluţia Covid 19, la nivelul judeţului

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 689de persoane (dintre care 643 adulți și 46copii).Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 517de persoane, iar 53persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Centrul Județean […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro