Biografia romanului curtat de americani pentru descoperirile sale

admin

În drumul spre descoperirile sale pentru care este recunoscut pe plan mondial, savantul american de origine româna distins cu cel mai prestigios premiu în domeniul stiintei, George Emil Palade, si-a petrecut o parte din copilarie si adolescenta pe meleagurile buzoiene, unde tatal sau venise în oras ca profesor. Renumitul cercetator în materie de biologie celulara a fost elev eminent, absolvind Bacalaureatul la “Hasdeu”, dupa care a plecat la Bucuresti pentru a termina Facultatea de Medicina. George Emil Palade s-a nascut la 19 noiembrie, la Iasi, fiind al doilea fiu din cei trei copii ai lui Emil Palade si ai Constantei Palade Cantemir. Tatal sau spera sa urmeze filosofia la Universitate, ca si el, dar G.E. Palade prefera sa lucreze cu lucruri tangibile si, influentat de rude mai apropiate de vârsta sa, prefera domeniul medical. La Iasi urmeaza o parte din clasele primare, apoi îsi continua studiile la Buzau (1921 – 1929). Îsi ia Bacalaureatul (în 1929) la Liceul “Al. Hasdeu”, ca sef de promotie, fiind de altfel elev eminent în toti anii scolari petrecuti la Buzau. În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicina a Universitatii din Bucuresti, pe care o absolva în 1946, obtinând titlul de doctor în medicina. Înca din primii ani de studentie a fost atras de stiintele biomedicale, fiind îndrumat de Francis Rainer, profesor de anatomie, si Andre Boivin, profesor de biochimie. Ca rezultat, a început sa lucreze în laboratorul de anatomie înca din timpul facultatii. A urmat 6 ani de pregatire în spital, mare parte în medicina interna, dar teza pentru doctorat a facut-o în anatomie microscopica, pe un subiect cam neobisnuit pentru un medic: nefronul delfinului (teza s-a numit: “Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie si fiziologice comparativa”). Era o încercare de a-i întelege structura în termenii adaptarii functionale a unui mamifer la viata acvatica.

Medic la Spitalul Colentina
Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la Colentina, la sectia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu. “Palade nu era însa înclinat spre medicina clinica. Cea mai mare dorinta a sa era aceea de a lucra în cercetare”, preciza la momentul respectiv profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF “Carol Davila”. În biografia scrisa de Radu Iftimovici, George Emil Palade îsi motiveaza optiunea: „Hotarârea de a ma dedica cercetarii fundamentale a fost dictata de doua motive. Mai întâi ma tulbura ideea ca exista o diferenta, aproape o prapastie, între ce stiam eu ca medic si sperantele pe care bolnavii si le puneau în mine. Perspectiva de a deveni medic într-un cabinet sau într-un spital ma nemultumea. Suficienta, schematismul si plafonarea careia îi cadeau victime cei mai multi dintre colegi m-ar fi împins, fara îndoiala, spre blazare, spre ratarea adevaratei mele chemari, care era incursiunea în necunoscut. Ma interesa sa patrund în profunzimea fenomenelor biologice. Sa lucrez acolo unde bântuie îndoielile, unde se naste stiinta. De aceea, mi-am ales ceea ce americanii numesc «Basic Science», «Pilonii pe care se sprijina medicina»“. A decis sa renunte la clinica lui Gh. Lupu si sa studieze în continuare anatomia lânga unul dintre mentorii sai, profesorul Francisc Rainer.

Se casatoreste cu fata industriasului Malaxa si pleaca în America
În 1941 se casatoreste cu fata cunoscutului industrias Malaxa, Irina N. Malaxa, cu care are doi copii: Georgia Palade Van Dusen, filolog, si Philip Palade, astazi profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, SUA La putin timp dupa casatorie, se decide sa paraseasca tara, plecând în S.U.A, unde din 1952 a devenit cetatean american.
Mai întâi însa, în 1943 ajunge prin concurs conferentiar universitar la Catedra de Anatomie (Institutul de Anatomie) a Facultatii de Medicina din Bucuresti, condusa de profesorul Fr. I. Rainer, dupa ce parcursese etapele de preparator (înca din timpul studentiei), asistent si sef de lucrari. Dupa trei ani, în 1946, încurajat de Grigore Popa, succesorul lui Rainer, G. E. Palade pleaca în S.U.A. pentru a-si continua studiile la Institutul Rockefeller pentru Cercetari Medicale din New York, devenit ulterior Universitatea Rockefeller. A lucrat pentru câteva luni în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers la Universitatea din New York si acolo îl întâlneste pe Albert Claude, care venise sa tina un seminar despre lucrarea sa în microscopia electronica. G. E. Palade se declara fascinat de perspectivele deschise de descoperirile lui Claude si extrem de fericit când, dupa o scurta discutie la sfârsitul seminarului lui, i s-a cerut sa lucreze cu el la The Rockefeller Institute for Medical Research în toamna aceluiasi an . La Institutul Rockefeller, Claude lucra în departamentul de patologie condus de James Murphy împreuna cu George Hogeboom si Walter Schneider ca directori adjuncti; Keith Porter era în acelasi departament, dar îsi dezvoltase propria linie de cercetare asupra microscopiei electronice de la celulele animale. La început, am lucrat în pricipal la procedurile de fractionare a celulelor si am creat împreuna cu Hogeboom si Schneider «metoda zaharozei» pentru omogenizarea si fractionarea tesutului ficatului. Primul «grup din Rockefeller» a avut o existenta scurta: Schneider s-a întors la University of Wisconsin, Hogeboom s-a mutat la Institutul National de Cancer, iar Claude s-a întors în Belgia în 1949, fiind numit director al institutului Jules Bordet. Am ramas doar eu si Porter la Institutul Rockefeller; doi ani mai târziu, dupa pensionarea lui Murpfy, am devenit «orfani» si am fost adoptati de Herbet Gasser, pe atunci director al institutului, din moment ce niciunul dintre noi nu avea rangul necesar pentru a conduce laboratorul. (extras din Lex Prix Nobel din 1974, Editor Wilhelm Odelberg, Nobel Foundationt, Stockholm, 1975).

Descopera granulele lui Palade
Personalitate stiintifica formata, George Emil Palade creaza în 1952 fixatorul Palade (tetraxoid de osmiu 1 la suta în tampon de veronal sodic), pentru microscopia electronica. Un an mai târziu descrie structura ultrafina a mitocondrei si reuseste sa puna în evidenta niste particule, numite mai târziu ribozomi, la nivelul carora se realizeaza biosinteza de proteine. În onoarea sa, ribozomii au fost numiti pentru o vreme în epoca „granulele lui Palade“. În 1954 descrie, împreuna cu Keith Porter, reticulul endoplasmic, precizându-i functiile. Pune la punct, în acesti ani, tehnica autocitoradiografiei. În 1961, profesor fiind, devine seful Departamentului de Biologie Celulara al Intitutului Rockefeller din New York si membru al Academiei Nationale de Stiinte (SUA). Îsi continua cercetarile asupra procesului secretor, folosind doua abordari. Prima se baza exclusiv pe fractionarea celulelor si a fost descoperita în colaborare cu Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini si Yutaka Tashiro; a dus la descoperirea caracteristicilor granulelor de proenzime si la descoperirea segregarii produselor secretate în reticulul endoplasmatic. A doua abordare se baza în principal pe radiografie si includea experimente pe animale sau pe portiuni de pancreas, experimente care au fost conduse în colaborare cu Lucien Caro si în special cu James Jamieson. Aceasta serie de cercetari sta la baza a ceea ce stim în prezent despre procesarea sintetica si intracelulara a proteinelor pentru export. În paralel cu cercetarile asupra procesului de secretie ale celulelor pancreatice exocrine, a facut cercetari, împreuna cu Marilyn Farquhar, privind permeabilitatea capilarelor glomerulului renal. La mijlocul anilor ‘60, Geoge Emil Palade a început o serie de investigatii asupra biogenezei membranei la celulele eucariote, folosind ca model fie reticulul endoplasmatic al hepatocitelor de la mamifere, împreuna cu P. Siekevitz, Gustav Dallner si Andrea Leskes, fie membranele thylakoide ale unei alge verzi (Chlamydomonas reinhardtii), împreuna cu P. Siekevitz, Kenneth Hoober si Itzhak Ohad. Aceste studii au demonstrat ca noi membrane sunt produse prin extinderea vechilor membrane, si ca noile molecule nu sunt introduse simultan si sunt distribuite în mod aleatoriu prin membranele aflate în extindere.
În 1973, paraseste Universitatea Rockefeller pentru a deveni profesor de biologie celulara la Universitare Yale din New Haven, statul Connecticut, unde conduce Departamentul de Biologie Celulara. Principalul motiv pentru aceasta mutare era dorinta lui de a fructifica interactiunile dintre noua disciplina a Biologiei Celulare si domeniile traditionale din scolile medicale, în special Patologie si Medicina clinica. În plus, George Emil Palade considera ca munca sa la Universitatea Rockefeller se terminase, deoarece atunci când a plecat functionau înca cinci laboratoare care faceau cercetari în diferite sectoare ale biologiei celulare.

Premiul Nobel în medicina
Pentru activitatea sa stiintifica si pentru rezultatele obtinute de-a lungul timpului, George Emil Palade a fost în mai multe rânduri recompensat cu diverse premii si totodata a devenit membru al mai multor Academii. În 1964 i se decerneaza Premiul Passano, pentru ca dupa doi ani, sa primeasca si premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu stiintific al Statelor Unite. Cu prilejul decernarii înaltei distinctii, este numit exploratorul unei lumi noi, al carei principal cartograf ramâne.
În 1967 primeste premiul Gairdner Special Award, iar în 1970 i se înmâneaza Premiul Louia Gross Horwitz pe care îl împarte cu Albert Claude si Keith Porter. Cel mai prestigios premiu îl primeste la 10 noiembrie 1974, în ziua comemorarii încetarii din viata al lui Alfred Nobel ( 1833-1896). Atunci i s-a decernat lui George Emil Palade Premiul Nobel Pentru Medicina, împreuna cu profesorii Albert Claude, de la Universitatea Libera din Bruxelles, si Christian De Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, pentru descoperirile lor privind organizarea structurala si functionala a celulei. Cei trei laureati ai Premiului Nobel pentru Medicina au revolutionat, prin lucrarile lor, domeniul biologiei celulare, mai ales al componentilor citoplasmei, a caror cunoastere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii treizeci de ani.“ (Era motiva Institutului Karolinska din Stockholm). La aceasta data, G.E. Palade era membru honoris causa a cinci universitati.
Anterior, din 1961, G. E. Palade a fost ales membru în National Academy of Science. Împreuna cu Keith Porter, a editat revista The Journal of Cell Biology, cea mai importanta publicatie stiintifica în domeniul biologiei celulare.
Savantul de origine româna a devenit membru si al Academiei de Arte si Stiinte din S.U.A., iar din 1975 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La 12 martie 1986, Presedintele Ronald Reagan i-a decernat Medalia Nationala pentru merite deosebite în domeniul stiintei.
Mai recent, la 25 martie 1999, la Universitatea California din San Diego, are loc un Simpozion stiintific în onoarea lui G. E. Palade, decan în problemele stiintifice ale Universitatii, simpozion la care participa oameni de stiinta din toata lumea. George Emil Palade este unanim consacrat drept unul din cei câtiva cercetatori ai biologiei celulare moderne. Se ia hotarârea ca, în onoarea lui, Universitatea California sa constituie The George Emil Palade Fellowship Fund, burse ce vor fi acordate la trei dintre cei mai buni cercetatori.

Vizitele în tara
George Emil Palade, primul român laureat al premiului Nobel, a revenit în România în 1965, la 20 de ani dupa plecarea sa pe tarâm american. Dupa o pauza de patru ani, îsi viziteaza tara natala din nou. În 1970 se casatoreste cu Marilyn Gist Farquhar, o cercetatoare în biologie celulara, ca si el, si un an mai târziu revine pentru a treia oara în România. În 1975 viziteaza tara de origine împreuna cu sotia sa, Marlyn Farquar, ocazie cu care academicianul Miron Niculescu îi înmâneaza însemnele de membru de onoare al Academiei Române. Urmatoarea revenire în România are loc în 1978, de data aceasta motivatia fiind mai trista, fiind prilejuita de moartea mamei sale, Constanta Palade.
În 1979, Colocviul Transportul macromoleculelor în sisteme celulare, desfasurat la Bucuresti, îi asigura o noua revenire în tara, împreuna cu profesorii Marlyn Farquar si Christian De Duve. În anii care au urmat, profesorul G.E. Palade s-a ocupat intens de problema biogenezei membranelor celulare. A revenit în mai multe rânduri în tara, vizitând cu precadere Institutul de Biologie si Patologie Celulara din Bucuresti, care avea sa primeasca numele discipolului sau, prof. dr. Nicolae Simionescu, institut ale carui cercetari le urmareste îndeaproape. A acceptat ca Scoala Generala nr.15 din Buzau sa-i poarte numele.

Tatal savantului, profesor si director la Scoala Normala “Spiru C. Haret“
Tatal savantului, Palade Emil, s-a nascut la 15 iunie 1885, în catunul Varatici al satului Sendreni din fostul judet Tutova, astazi înglobat în comuna Motoseni, judetul Bacau. Dupa absolvirea claselor primare, în 1899, urmeaza Scoala Normala din Bârlad, apoi se duce în 1906 la Liceul National din Iasi si ulterior termina Facultatea de Litere si Filozofie (1915 – 1920), absolvind examenele de capacitate în filozofie (1920) si pedagogie (1921). În prima faza, functioneaza ca învatator în judetul Roman (1906 – 1921), dupa care se muta cu serviciul la Buzau, de la 1 septembrie 1921 si pâna la 1 septembrie 1943, când s-a pensionat. Lucreaza tot în învatamant, fiind profesor de pedagogie si director (11 ani) la Scoala Normala “Spiru C. Haret” din Buzau. Ca dascal, s-a dovedit un desavârsit pedagog, desfasurând si o valoroasa activitate culturala si publicistica.
La 8 noiembrie 1929, din initiativa si sub conducerea sa, s-a înfiintat Ateneul popular “Spiru Haret”. A colaborat la revista Vlastarul cu diferite articole: Personalitate si individualitate, Ce scoala trebuie taranului nostru, Aptitudinile individuale si formarea personalitatii, Lacune nepermise în educatie, Întelesul scolii active, Rostul lucrului manual în scoala activa, Educatia intelectuala în scoala activa s. a., preocupându-se si de îmbunatatirea programelor scolare. Intra si în politica, din anul 1928 fiind membru în comitetul de conducere al P. N. T. Buzau. Mama renumitului biolog, Constanta ( 1886-1978), a lucrat ca profesoara de liceu si, tinând cont si de activitatea tatalui sau, se poate constata ca mediul familiare l-a încurajat pe George Emil Palade în pregatirea sa intelectuala.

Ziua Cercetatorului, stabilita dupa ziua de nastere a lui Palade
Sarbatorita în fiecare an la 19 noiembrie, Ziua Cercetatorului si Proiectantului din România a fost instituita în anul 1994 prin Hotarâre de Guvern. Data nu a fost aleasa întâmplator, ea corespunzând zilei de nastere a savantului George Emil Palade, savantul de origine româna laureat al Premiului Nobel. Ziua Cercetatorului aduce un omagiu comunitatii celor care s-au dedicat nobilei munci de conceptie intelectuala, celor care cauta raspuns problemelor societatii si creeaza noi valori ale cunoasterii spre beneficiul ei.
Tot în legatura cu aprecierea activitatii renumitului om de stiinta, în anul 2006 a fost initiat, în colaborare cu UMF “Carol Davila”, un proiect de vârf în domeniul cercetarii biomedicale, numit Platforma de Formare si Cercetare George Emil Palade.

George Emil Palade a încetat din viaţă în ziua de 8 octombrie 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Singuri pe lume?

„Wentzel van Huyssteen demonstrează elegant cât de satisfăcător de complementare pot fi, la urma urmei, viziunile ştiinţifică şi teologică asupra evoluţiei. Într-o manieră de adevărat maestru, el evocă misterul originilor omului prin fabuloasa prismă a străvechii şi uimitoarei arte din peşterile paleoliticului.“ (IAN TATTERSALL — Muzeul American de Istorie Naturală) […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro