Baraj la voturi in USR: Cristian Ghinea a pierdut functia de vicepresedinte in defavoarea unei sibience

admin

Deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene in Guvernul Ciolos, a pierdut duminica dimineata, in urma votului de baraj, functia de vicepresedinte al partidului in favoarea presedintei USR Sibiu, Raluca Amariei.

Cristian Ghinea a obtinut duminica dimineata, la votul de baraj pentru functia de vicepresedinte al USR, doar 55 de voturi din totalul de 192 valabil exprimate, in vreme ce contracandidata sa, Raluca Amariei, a inregistrat 135 de voturi, devenind astfel cel de-al saptelea vicepresedinte al partidului. Desi a pierdut functia de vicepresedinte, Ghinea va ramane membru in conducerea centrala a formatiunii.

Intr-o postare pe Facebook, Cristian Ghinea precizeaza:

„Legat de stirea privind barajul pentru pozitia de vicepresedinte. Azi noapte la 3 s-a anuntat ca voi concura cu Raluca Amariei, dat fiind ca am obtinut acelasi numar de voturi la alegerea membrilor BN. Mi s-a parut absurd, mai ales ca o apreciez enorm pe Raluca. A fost un moment emotionant, in miez de noapte, cand fiecare dintre noi voiam sa renuntam: ). Am decis sa anunt oamenii ca renunt la balotaj.

Ulterior, organizatorii au constatat ca nu exista in regulament aceasta posibilitate si au tinut scrutinul. Fiind fara miza, am rugat colegii sa nu imi intoarca decizia. Ma bucur mult ca Raluca este vicepresedinte.

Am fost ales in Biroul National al USR. E o onoare. Voi lupta exact pentru ce am promis electorilor: deschiderea partidului, apropierea de Platforma Romania 100, profesionalizare si predictibilitate.

O garnitura frumoasa de lideri, care vor munci si decide in mod colectiv, la varful primului partid altfel cu adevarat.

Remarc ca toti membrii Platformei Romania 100 care au candidat au fost alesi in Biroul National – nu mai putin de 4. Cred ca reflecta bine starea de spirit din partid.

Au intrat apoi lideri din teritoriu de anvergura; Raluca Amariei (Sibiu), Dan Ivan (Maramures), Elek Levente (Cluj), Radu Mihail (diaspora). Dar si membri simpli cu potential imens, George Taranu de la USR Iasi, de pilda.

Catalin Drula, Dan Barna, Ionut Mosteanu, Vlad Alexandrescu, Claudiu Nasui au reconfirmat anvergura si prestanta si vor fi in BN. A fi fost tehnocrat e apreciat de baza USR: ).

Ganduri bune pentru colegii care au candidat si nu au reusit. Va fi alt Congres peste doi ani: ). O sa lucram bine cu totii. O garnitura de lideri pentru un USR mare. Multumesc pentru incredere”.

Un vot de baraj a fost dat si pentru ultimul loc de membru simpluin Biroul National al USR, unde contracandidati au fost Dan Ivan, presedintele USR Maramures, si senatorul George Marussi. Ivan a reusit sa se impuna, duminica dimineata, cu 139 de voturi in fata lui Marussi, care nu a mai prins astfel nicio functie in conducerea partidului.

Nicusor Dan a fost reconfirmat in functia de presedinte al Uniunii Salvati Romania in cadrul Congresului USR care a avut loc, sambata, la Cluj-Napoca, el obtinand 173 de voturi. Deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu s-a clasat al doilea in competitia pentru postul de presedinte, cu 61 de voturi. Consilierul parlamentar Serban Marinescu a obtinut 14 voturi, iar Cornelia German, trei.

Nicusor Dan a fost reales presedinte al USR cu 173 de voturi din 251

Ca vicepresedinti au fost alesi presedintele USR Cluj, Elek Levente, senatorul Vlad Alexandrescu, deputatul Ion Stelian, deputatul Dan Barna, deputatul Ionut Mosteanu si deputatul Cristian Seidler.

Tot in Biroul National au mai fost alesi, ca membri simpli, Clotilde Armand (consilier sector 1), Catalin Drula (deputat USR Timis), Cristian Ghica (senator USR Bucuresti), Chereji Florin Silviu (membru USR Cluj), Cornel Zainea (deputat USR Ilfov), Claudiu Nasui (deputat USR Bucuresti), Radu Mihail (senator USR Diaspora,) Florina Presada (senator USR Bucuresti), George Taranu (membru USR Iasi), Ion Voinea (membru USR Bucuresti), Arsu Alin Ionut (consilier local USR Bucuresti).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Atacul cibernetic global: In Romania, 322 de adrese IP publice au fost afectate. Ce trebuie sa facem ca sa prevenim sau remediem

Atacul cibernetic global care a inceput vineri a facut pana acum peste 200.000 de mii de victime in 150 de tari, printre care si Romania, potrivit Europol. In Romania, bilantul atacului este de 322 de adrese IP publice, existand informatii ca afectate ar fi patru retele sau sisteme gestionate de […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro