Bacalaureatul de toamna isi numara candidatii incepand de miercuri

0
289

Incep emotiile pentru absolventii de liceu care au ratat diploma de bacalaureat la examenele din iunie sau din anii anteriori. Miercuri are loc prima proba scrisa a Bacalaureatului de toamna. La nivel national sunt inscrisi pentru acest examen un numar de aproximativ 44 de mii de candidati dintre care aproximativ 30% provin din promotiile anterioare.

Prima proba scrisa este cea de limba si literatura romana, urmand ca joi, acolo unde este cazul, sa se sustina proba de limba materna. In 23 august se va sustine proba obligatorie a profilului iar in 26 cea la alegere in functie de profil si specializare.

Probele orale debuteaza in 27 august, tot cu proba de limba romana, proba pentru care a fost alocata si ziua de 28 august. In 29 se vor da probele de lima materna iar proba de competente digitale se va sustine in 30 august. Ultima proba orala, cea de limbi straine, are alocate zilele de 2 si 3 septembrie.

Candidatii trebuie sa stie ca au voie in sala de examen pana in ora 08.30. Cu ei trebuie sa aiba un pix de culoare albastra, creion cu mina neagra plus instrumente de masura in cazul probelor de matematica si geografie dar  si buletinul. Sunt interzise sursele de inspiratie cum ar fi manualele, antologiile, notitele personale sau telefoanele mobile.

Primele rezultate vor fi afisate in data de 3 septembrie, pana la orele pranzului. Tot in aceeasi zi, pana la orele 16.00 se pot depune contestatiile. Rezultatele finale, de dupa rezolvarea contestatiilor vor fi facute publice in data de 7 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.