! ARTICOL CU PUTERNIC IMPACT EMOTIONAL !Cei șapte tineri care au violat o tânără la Vaslui sunt lăsați în libertate de justiție

0
1250

Justiția din România a luat o decizie care a scandalizat toată țara. A lăsat în liberate pe cei șapte tineri din Vaslui care în noiembrie 2014 au violat ore în șir o tânără, până au lăsat-o în stare de inconștiență.

Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrică (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) şi Boicu Ionuţ Bogdan (21 ani) sunt cei șapte care au violat-ol pe tânăra de 18 ani, în noiembrie 2014.

Cumplitul viol s-a petrecut pe 10 noiembrie 2014 pe două câmpuri. Unul din comuna Văleni și altul din comuna Moara Domnească, județul Vaslui.

Tânăra în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, aștepta în stație, autobuzul care să o ducă acasă. Între timp în zonă a apărut Silviu Burada, tânărul din Văleni care se ştia cu eleva, fiind amici în trecut. Acesta era însoţit de Paul Burlacu. Silviu s-a oferit să o ducă acasă pe tânără. Aceasta a acceptat și  s-a urcat în mașină alături de cei doi. Ce a urmat este de domeniul filmelor horor.

În momentul în care a ajuns la Munteni, tânăra i-a cerut lui Silviu să oprească pentru a putea coborî. Atunci, Burada i-a spus că îşi va conduce mai întâi prietenul acasă, pe Paul Burlacu, şi apoi o va duce pe ea acasă. Însă în loc să o lase acasă, tinerii au duso pe un câmp pe raza comunei Văleni unde au violat-o cu bestialitate.

Silviu Burada şi-a convocat prin telefon alţi patru prieteni, pe Silviu Avădanei, Petrică Burlacu, Ionuţ Boicu şi Rotaru Alin. Tot el a fost cel care a violat-o primul pe tânără, după care o pasa și celorlalți.

Deși tânăra plângea și se ruga de ei să o ducă acasă, tinerii o batjocoreau tot mai mult și o forțau să le facă poftele animalice.

La un moment dat, adolescenta a fost urcată în maşină și dusă pe un alt câmp din localitatea Moara Domnească, unde a fost chemat şi cel de-al şaptelea violator, Ioan Surleac.

Chiar dacă părinții o sunaseră de 60 de ori, și fata se ruga continuu de ei să o ducă acasă, cele șapte bestii cu chip de om, își continuau orgia în câmp.

Tânăra a fost dusă acasă de către violatori, abia în jurul orei 22,30, și i-au spus că nu povestească la nimeni despre cele întâmplate.

Ajunsă acasă, fata a relatat părinţilor, care au sesizat poliţiştii prin apel la numărul de urgenţă 112 despre faptul că fiica lor a fost victima unui viol, fiind agresată sexual de şapte tineri. De asemenea, a fost solicitată şi o ambulanţă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale.

Pe 12 noiembrie 2014, şase din cei şapte violatori au fost reţinuţi şi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestarea preventivă. Cel de-al şaptelea a plecat a doua zi după viol, la Bucureşti. S-a întors acasă, la cererea părinţilor, ajungând la Vaslui chiar în timp ce dosarul era înaintat instanţei. Toţi cei şapte autori au fost arestaţi preventiv, deşi încă de la început cu toţii au susţinut că victima ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale.

Cei șapte violatori au fost trimişi în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Toţi cei şapte au fost deferiţi justiţiei în stare de arest preventiv.

După ce au fost trimişi în judecată pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, trei dintre violatori şi-au recunoscut faptele. Ioan Surleac, Alin Rotaru şi Bogdan Boicu au recunoscut violul și au cerut judecarea în procedură simplificată ceea ce a dus la trimiterea lor în arest la domiciliu și mai apoi în libertate.

Cei trei au semnat acordul de recunoaştere, iar ulterior judecătorul de caz a dispus, deşi nu era obligat de lege, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

Pe 2 aprilie 2015, procurorul Ingrid Botezatu nu a făcut contestație la decizia judecătorului de a-i trimite în arest la domiciliu pe cei treic are și-au recunoscut faptele.

Practic, procurorii i-au lăsat în libertate pe cei trei violatori.

Lipsa contestației procurorilor a dus ca și ceilalţi patru violatori să fie trimiși în arest la domiciliu de către Tribunalul Vaslui.

Cei de la Tribunalul Vaslui au motivat ulterior că au avut în vedere inclusiv faptul că „procurorul de şedinţă nu a mai propus alte probe în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpaţilor“.

Procurorul Ingrid Botezatu s-a apărat spunând că ea s-a opus verbal în şedinţa din 2 aprilie şi că decizia de a nu fi contestată oficial hotărârea Judecătoriei Vaslui a fost luată de şefii de la Parchet.

Unul dintre motivele invocate de procurori pentru lipsa de reacţie a fost că procesul s-ar fi aflat în stadiu avansat şi că apelul la o instanţă superioară nu-şi avea rostul, din moment ce judecătorii aveau să pronunţe o sentinţă în scurt timp. Numai că procesul merge în ritm de melc, doar părinţii victimei au fost audiați de instanță și nicio șansă ca verdictul să fie dat curând.

Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Parchetului General au anunţat că au dispus verificări privind legalitatea procedurilor şi a deciziei pronunţate în acest caz.

Deși faptele tinerilor au scandalizat o țară întreagă, mai mulţi localnici din Văleni, comuna cu cea mai mare violență din Vaslui, sar în apărarea violatorilor spunând că sunt băieți cuminți că provin din familii de oameni gospodari și că ceea ce au făcut ei poate fi catalogată doar o ”greşeală a tinereţii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.