ARGEŞ – Activităţi ale IJP

0
110

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru limitarea efectelor vremii nefavorabile, prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 177 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 70.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 22 de permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

  •  

Conduceau cu viteză excesivă

În ziua de 29 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 29 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 km/h.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

În ziua de 29 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 25 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mihăești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 137 km/h.

Cea în cauză a fost sancţionată contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1305 lei, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

Conducea fără drept

În dimineața zilei de 28 iunie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 32 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Micești, care conducea fără a deține permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

  •  

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În perioada 22-28 iunie a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistați 25 de bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 56 de ani, care au deținut sau transportat material lemnos pe drumurile publice, cu 14 atelaje şi 6 autoutilitare, fără documente legale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 29.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea de peste 20 metri cubi lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

  •  

Transporta material lemnos fără documente

În ziua de 28 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Lereşti, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza comunei Ţiţeşti, fără a deţine documente de provenienţă şi transport.

Cantitatea de material lemnos a fost evaluată de un specialist silvic, rezultând că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 5,2 metri cubi lemn de foc, de esenţă fag şi gorun.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Aninoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.