ARGEŞ – Activităţi ale IJP

stiri redactie

Reținut de polițiști

În seara zilei de 20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat amenință, cu un cuțit, mai multe persoane aflate pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș.

Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care l-a identificat pe bărbat și l-a condus la sediul poliției pentru audiere.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul, de 51 de ani, din Brăduleț, în timp ce se afla pe strada Unirii din Curtea de Argeș, ar fi amenințat, cu un cuțit, mai multe persoane, tulburând ordinea și liniștea publică.

  După administrarea probatoriului, polițiștii, sub supravegherea unui procuror, au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

 Bunuri recuperate de polițiști

În ziua de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, în urma sesizării reprezentatului unei firme din Amsterdam-Olanda, despre existența unor postări pe un site de anunțuri, prin care se ofereau la vânzare laptopuri, reclamate ca fiind sustrase anterior, pe timpul unui transport comercial efectuat între Marea Britanie și Olanda.

Din cercetări polițiștii au stabilit că, o persoană de 23 de ani, din Miroși, ar fi postat, pe  site, anunțurile de vânzare a laptopurilor, iar în data de 20 iulie a.c., s-a organizat un flagrant, ocazie cu care au fost recuperate o parte din laptopuri, dar și alte produse electronice, în valoare de 45.000 de lei.

Bunurile recuperate urmează a fi restituite, conform procedurilor în materie de cooperare polițienească internațională.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 100.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 33 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

  •  

Oferea spre vânzare produse contrafăcute

În ziua de 20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Mioveni au depistat o femeie de 48 de ani, din municipiul Cluj Napoca, care oferea, spre vânzare, mai multe produse, printre care și produse inscripționate cu logouri de renume.

În cauză, a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

De asemenea, cea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990, fiind-i confiscate trei aparate de tuns, pentru care nu deținea documente de proveniență.

  •  

Conducea fără drept și sub influența alcoolului

În ziua de 20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a trei persoane, pe DJ.703, pe raza localității Cepari.

Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 28 de ani, din Sălătrucu, care conducea un aututurism pe DJ 703, din direcția Sălătrucu către Tigveni, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus, regulamentar, de un bărbat de 32 de ani, din Șuici.

În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism și cele două pasagere din acesta, de 23 de ani, respectiv 45 de ani, ambele din Șuici, au fost răniți ușor.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, bărbatul de 28 de ani nu deține permis de conducere și se afla sub influnța alcoolului, etilotestul indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196, 335 și 336 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 26 spre 27 iulie 2019, un bărbat de 53 de ani, din Cocu, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței unui bărbat, de 58 de ani, din aceeași localitate, pe care l-ar fi agresat fizic.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

În ziua de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infiracțiunii de contrabandă.

În ziua de 08 ianuarie 2018, un barbat de 36 de ani, cetățean iranian, a fost depistat la scurt timp după ce ar fi vândut cantitatea de 4.600 de țigarete netimbrate.

Prin aceasta, cel în cauză ar fi cauzat un prejudiciu de 3.126 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 1.750 de lei, obținută de bărbat în urma tranzacției.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VÂLCEA - Acţiuni ale IJP

TÂNĂR REȚINUT PENTRU 24 DE ORE A sustras un autoturism, pe care l-a condus pe drumurile publice, fără permis de conducere. Polițiștii l-au reținut și l-au introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru 24 de ore. În dimineața zilei de 17 iulie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro