ARGEŞ – ACȚIUNI ÎN CONTEXTUL STĂRII DE ALERTĂ

stiri redactie

În noaptea de 24 spre 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, împreună cu luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat acțiuni punctuale, pe raza municipiului Pitești, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Acțiunile au vizat, în principal, zonele de pe b-dul Republicii (parcarea Finanțelor Publice), dar și de pe strada Gheorghe Șincai (parcarea Bowling), cunoscute ca loc de adunare pentru mai multe persoane.

 În cadrul acțiunilor, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost verificate peste 15 autoturisme.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, dintre care 30 conform Legii 55/2020 și 1 conform Legii 61/1991.

Recomandarea polițiștilor este de a se respecta prevederile specifice stării de alertă, care sunt emise ca urmare a recomandărilor medicale, pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

În situația în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea vor fi sancționate conform legislatiei penale și contravenționale în vigoare, în funcție de fiecare faptă în parte.

Multumim tuturor celor care au înțeles că numai  împreună vom reuși să depășim această perioadă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Program proba practică, pentru obţinerea permisului de conducere

Având în vedere Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei  de COVID-19, referitor la candidații programați să susțină proba practicăîn […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro