ARGEŞ – ACȚIUNI DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
162

Aproape 150 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, ca urmare a abaterilor constatate în urma verificărilor efectuate pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Polițiștii au verificat, în cursul zilei de ieri, în total, 1.685 de persoane și 134 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost verificate 127 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Au fost organizate 29 de acțiuni punctuale (din care 26 de acțiuni independente ale polițiștilor, două acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 33.500 de lei, astfel:

104 sancțiuni, în valoare totală de 18.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;

23 de sancţiuni, în valoare de 6.500 de lei, au fost aplicatepentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulație;

-trei sancţiuni, în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării/carantinei.

15 sancțiuni, în valoare totală de 6.000 de lei, au fost aplicate unor persoane fizice pentru organizarea sau participarea la evenimente private;

  •  

Nu au respectat măsura izolării/carantinei

În ziua de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat, pe raza localității Bălilești, un tânăr de 22 de ani, din Berevoești, care nu a respectat măsura carantinei la adresa declarată.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

  •  

În ziua de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un bărbat de 30 de ani, din Recea, care nu a respectat măsura carantinei la adresa declarată.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

  •  

În ziua de 05 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un bărbat de 27 de ani, din Recea, care nu a respectat măsura carantinei la adresa declarată.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

  •  

Sancțiuni aplicate în urma desfășurării unui eveniment privat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au fost sesizați, în noaptea de 02 mai a.c., cu privire la un eveniment privat, aflat în desfășurare la o locuință de pe raza localității Morărești.

La locul indicat s-au deplasat echipaje de poliție, însă evenimentul privat nu se mai afla în desfășurare.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat organizatorul petrecerii, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, totodată fiind aplicate alte 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000, persoanelor care au luat parte la eveniment, cu încălcarea normelor privind diminuarea impactului riscurilor, prevăzute de Legea 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la eveniment și luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.