ARGEŞ – ACȚIUNI DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
115

Vom fi în continuare la datorie, în toate zonele judeţului, pentru verificarea respectării măsurilor legale de prevenire a răspândirii şi limitare a infectării cu coronavirus.

În ultimele 24 de ore, un număr de 205 efective de poliţişit şi polițiști locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și  pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfășurate 28 de acţiuni punctuale (dintre care 25 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 1.327 de persoane, precum și 285 de autovehicule, dintre care 92 mijloace de transport în comun.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 128 de societăți comerciale, în cadrul a 131 de obiective/locaţii, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.500 de lei, după cum urmează:

-123 de sancţiuni, în valoare de 11.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

-12 sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00).

  •  

Exemplu:

În ziua de 10 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au acţionat au acționat pe raza de competenţă, pentru verificarea respectării prevederilor legale specifice măsurilor de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu coronavirus.

Astfel, polițiștii au verificat aproape 100 de persoane, dintre care 33 pentru care au fost dispuse măsuri de izolare sau carantină, precum și 6 centre comerciale, 11 societăți comerciale sau agenți comerciali și 34 de autovehicule, din care 16 mijloace de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.465 de lei, după cum urmează:

-11 sancţiuni, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19;

-5 sancţiuni, în valoare de 2.465 de lei, au fost aplicate conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

o sancțiune cu avertisment, a fost aplicată coform Legii 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în urma verificării la o sală de jocuri de noroc (unde a mai fost aplicată o sancțiune, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, de către operatoarea sălii de jocuri de noroc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.