Argeş – Acţiuni ale IJP

0
94

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 297 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 17 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Dintre cele aproape 300 de sancțiuni, 39 au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului legal de viteză.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals intellectual în formă continuată.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie-octombrie 2019, un bărbat de 41 de ani, din Pitești, având calitatea de factor postal, ar fi semnat în fals pentru primirea sumelor de bani în locul destinatarilor, ar fi înscris date de legitimare fictive la forma de achitare pe taloanele de mandate de pensii, poștale, alocație, în acest fel însușindu-și contravaloarea respectivelor mandate.

Prejudiciul cauzat este de de 19.943,58 de lei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea mai multor infracțiuni de tăiere fără drept și furt de arbori.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2015–2019, un bărbat de 59 de ani, din comuna Băbana, ar fi tăiat fără drept și sustras material lemnos din fondul forestier national situat pe raza comunei Băbana.

 Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.