ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
95

Reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au reținut un tânăr de 19 ani, din Merișani.

          Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 9 iunie a.c., cel în cauză, împreună cu un minor de 15 ani, din Bascov, ar fi sustras un portofel în care se aflau 2.000 de lei și 500 de euro, din cabina unei autoutilitare neasigurată, staționată într-o parcare de pe DN7, pe raza comunei Morărești.

          În ziua de 11 iunie a.c., tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Cercetări finalizate de poliţişti

În ziua de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intentie, fără drept.

Din cercetări s-a stabilit că, un tânar de 22 de ani, din comuna Bughea de Jos, s-ar fi filmat singur, posibil în cursul lunii ianuarie 2020, în timp ce asmuțea un câine pe care îl deținea, asupra unui alt câine, inert, care era prins într-un laț.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere legală.

  •  

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal întregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2016-2017, doi bărbați, de 65 de ani, din Bascov, respectiv 42 de ani, din Pitești, având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, nu ar fi înregistrat în documentele financiar-contabile ale societății și nu ar fi declarat, la organele fiscale competente, venituri aferente mai multor livrări de animale vii.

Prejudiciul cauzat este de peste 300.000 de lei. Acesta a fost recuperat în totalitate.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată. 

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 62.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 19 permise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

  •  

Mandate de arestare preventivă puse în executare de poliţişti

În ziua de 12 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au pus în executare două mandate de arestare preventivă, emise de Curtea de Apel Piteşti, ca urmare a înlocuirii măsurii arestului la domiciliu, privind pe doi tineri, de 20 și 21 de ani, ambii din Pitești, cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.