ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
71

Reținut de polițiști

În ziua de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au reținut un bărbat de 41 de ani, din Săpata, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, amenințare și distrugere.

Din cercetări s-a stabilit că, în repetate rânduri, cel în cauză nu ar fi respectat obligațiile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Costești la data de 23.04.2020, ar fi pătruns în locuința din care fusese evacuat temporar și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 m față de tatăl său, mama sa și soția sa, i-ar fi amenințat și ar fi distrus tocul unei uși.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Cercetări finalizate de poliţişti

În ziua de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și loviri sau alte violențe.

Din cercetări s-a stabilit că, în data de 30 mai a.c., un bărbat de 50 de ani, din comuna Bascov, ar fi împiedicat o femeie de 43 de ani, din Pitești să îi părăsească autoturismul și ar fi lovit-o în mod repetat.

Reamintim că, în ziua de 2 iunie a.c, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentat instanţei, care a dispus măsura arestului la domiciliu.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

În ziua de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2016 – 2017, o femeie de 58 de ani, din Pitești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi sustras, de sub sechestrul instituit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice, bunuri în valoare de 23.700 de lei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 55.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 11 permise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

  •  

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În ziua de 9 iunie a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistate 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, care au deținut sau transportat material lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare sau atelaje, fără documente legale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 7.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea de aproape 5 metri cubi lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

  •  

Exemplu:

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 45 de ani, din Lerești, care transporta, cu un atelaj, material lemnos, fără  documente legale de proveniență și transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate de 1,3 mc, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.