Apatrid ilegal in Romania

Hila Ovidiu

Politistii din cadrul Biroului pentru Straini Sibiu, impreuna cu cei de la Transporturi Feroviare au identificat in Gara un cetatean apatrid, de origine libaneza. Barbatul avea viza de tranzit pentru Romania expirata, asa ca politistii l-au expediat in Germania, singura tara pentru care barbatul avea drept de sedere.

Cetateanul strain a intrat in Romania in data de 18 mai, in baza vizei de tranzit valabila cinci zile, dar nu a mai parasit tara noastra la expirarea acesteia. S-a plimbat dintr-un oras in altul, iar in cele din urma a ajuns in gara din Sibiu, Aici a fost gasit de catre politistii de la Biroul pentru Imigrari si cei de la Transporturi Feroviare. Si a avut noroc cu carul. Strainul avea haine de vara, era flamand si avea doar cativa centi in buzunare. Dupa ce l-au hranit, oamenii legii au emis pe numele lui Comunicarea de parasire a teritoriului Romaniei, iar a doua zi strainul a parasit tara noastra. Politistii ii invita pe totii cetatenii straini de pe raza judetului sa ii contacteze  pentru orice problema legata de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Biroul pentru Imigrari Sibiu, din strada Revolutiei Nr. 2 – 4, la numarul de telefon 0269 – 208496, sau vizitand site-ul public la adresa www. ori.mai.gov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De când s-a logodit, s-a făcut fată cuminte

  Adio pantaloni scurţi, ciorapi rupţi şi decolteu! Răzvan, viitorul soţ al Deliei Matache, a reuşit să o linisteasca pe solistă. Blonda nu mai apelează la vestimentaţii sexy atunci când e pe scenă. Mai nou, Delia poartă rochiţe colorate care îi acoperă sânii şi fundul. Mai mult, de când se […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro