AEGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
218

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea fără drept şi sub influența alcoolului

În seara zilei de 28 iulie a.c., în jurul orei 21:30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoeşti au depistat un bărbat de 47 de ani, din Izvoru, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, în urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 şi 336 din Codul Penal, iar celui în cauză i-a fost reţinut permisul de conducere şi eliberată dovadă fără drept de circulaţie.

  •  

Conducea fără drept

În ziua de 28 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 30 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe str. Gheorghe Ţiţeica din Piteşti, din verificări stabilindu-se că autoturismul nu era înmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au finalizat cerecetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 5 martie 2020, un bărbat de 53 de ani, din Cocu, ar fi condus un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Piteşti au finalizat cerecetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Din cercetări s-a stabilit că, în iulie 2016, o femeie de 30 de ani, din Piteşti, în calitatea de angajată a unui magazin, ar fi sustras încasările din gestiunea societăţii comerciale, în sumă de peste 10.000 de lei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.