ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR ARGEŞENI

0
369

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au desfășurat activități specifice condițiilor meteo de iarnă, totodată continuând acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 52.447 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 14 de permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Conducea fără drept

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni l-au depistat pe P.V., de 18 ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe DJ 702A Rătești, fără a poseda permis de conducere,În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

Reținuți de polițiști

Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au reţinut doi barbaţi de 26 şi 46 de ani, ambii din Piteşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de însuşire a bunului găsit, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi obţinerea ilegală de fonduri.Cei doi barbati, împreună cu o femeie de 21 de ani, sunt bănuiţi că, după ce au găsit un card bancar aparţinând unie societăţi comerciale, la începutul lunii ianuarie a.c., ar fi efectuat achiziţii de bunurila diferite magazine, cauzând un prejudiciu de peste 15.000 de lei.Faţă de B.I.G., de 26 de ani şi de B.C.C., de 46 de ani, ambii din Piteşti, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni l-au reţinut pe V.G.C., de 25 de ani, din Mioveni, bănuit de săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe,Bărbatul este bănuit că în cursul zilei de 10 ianuarie a.c., în cadrul unui conflict spontan, ar fi lovit două persoane, în timp ce se aflau pe raza mun Mioveni.Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.