10 km din autostrada București – Brașov costă 72 de milioane de euro

0
362

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a lansat procedura de licitație pentru atribuirea contractului de construire a zece kilometri din celebra autostradă București – Comarnic, care încă nu prinde viață.

Cei zece kilometri de autostradă, patru într-un capăt și 6 în celălalt, costă 72 de milioane de euro și ar urma să fie gata în 72 de luni.

”Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează că a fost inițiată procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului: “Proiectare și execuție Autostrada București – Brașov, Tronson Comarnic-Brasov, Lot 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300; Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 și Drum de Legătură”. Durata contractului aferentă celor două loturi este de 72 luni din care 24 luni perioada de proiectare și execuție și 48 luni perioada de garanție a lucrărilor, finanțarea proiectului urmând a fi realizată din fonduri de la Bugetul de Stat și/sau alte surse legal constituite”, se arată în comunicatul de presă al CNADNR, remis exclusivNEWS.ro.

  • Lot 1: Sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300, lungime 4.00 km, valoarea estimată a contractului fiind de 166.855.909 lei fără TVA;
  • Lot 2: Sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 și Drum de Legătură, lungime 6,3 km, valoarea estimată a contractului fiind de 149.837.204 lei fără TVA.

Termenul limită de depunere al ofertelor este data de 02.09.2015, ora 11:00, iar data deschiderii ofertelor este 02.09.2015, ora 13:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.